Explorarea urbana are surprizele ei, acestu lucru poate fi confirmat de oricine se ocupa de asa ceva. Luarea la pas a orasului pentru a-i descoperi si expune locurile ascunse sau uitate, poate veni uneori la pachet. Cu ce? Cu diverse vestigii din vremuri apuse.
Recent, Lucian Baraitaru mi-a trimis un material care m-a impresionat si pe care am decis sa il public. Desi de obicei prefer partea mai seaca a istoriei orasului, referindu-ma mai degraba la cladiri, strazi si transformarea lui per total, este benefic sa rup tiparul uneori. –>
In mod cert, al doilea Razboi Mondial a fost un punct de turnura in istoria tarii, insa razboiului trebuie sa-i asociem neaparat drama umana. Sunt oameni care isi pierd viata luptand pentru un ideal si alti oameni care ii asteapta acasa, sperand ca ii vor mai vedea.
Pe 22 iunie 1941, Romania intra in razboi, trimitandu-si armata sa lupte alaturi de puterile Axei. Urmau patru ani de restriste, patru ani care aveau sa schimbe fundamental Romania. Sa revenim insa in prezent, la Lucian. El mi-a furnizat doua documente foarte interesante.
Primul – o fotografie infatisand un barbat tanar, imbracat „la patru ace” si tinand in brate o fetita. Posibil sa fi fost fiica lui. Pe barbat il cheama Dănuţ. Danut a plecat la razboi plin de speranta, asa cum ii scria mamei lui, inscrisoarea atasata fotografiei, asadar al doilea document. Il redau in continuare, mentinand grafia specifica epocii:
Plecând acuma la cea mai sfântă datorie, gândul meu se îndreaptă către tine mamă, care mi-ai dat viaţă, m’ai crescut, m’ai iubit şi învăţat să fiu bun şi adevărat român.
Plec azi cu sufletul împăcat că ţara ne-a hărăzit cea mai frumoasă misiune. Poate că te-am supărat cândva, dar crede-mă că nu am vrut niciodată, deci te rog iartă-mă.
Voi pleca cu surâsul pe buze, aşa cum am zâmbit mereu, acolo unde trebue să învingem.
Voi zâmbi morţii şi o voi învinge, căci nici o putere din lume nu poate dărâma ceace este românesc.
18.VII.1941
Razboiul insemna si defilari in tara, pana la impingerea frontului catre aceasta zona. Aspect de la o parada la Soseaua Kiseleff, pe 8 noembrie 1941, in prezenta Regelui Mihai I si a Maresalului Antonescu. Soldatii – fotografiati de pe Arcul de Triumf de catre Willy Pragher. Am detaliat acest eveniment intr-un articol special.
In aprilie 1944, Aliatii au bombardat Capitala, lovind numeroase tinte strategice. Una dintre acestea era Palatul Regal de pe Calea Victoriei, centrul puterii la acea data. Aspect din Piata Palatului Regal (actuala Piata Revolutiei), cadru luat de la etajul Fundatiei Regale (actuala Biblioteca Centrala Universitara „Carol I”), vedere spre statuia originala a Regelui Carol I si Palatul Regal (actual Muzeu de Arta). Despre bombardarea aliata a Bucurestilor am vorbit in doua articole – partea 1 si partea 2.
Imediat dupa intoarcerea armelor (23 august 1944), armata germana a ripostat, Capitala fiind iarasi bombardata. A fost lovit Teatrul National de pe Calea Victoriei, in incercarea esuata de a tinti Palatul Telefoanelor vecin, centrul telecomunicatiilor. Ce a mai ramas din prestigiosul Teatru National vechi (foto sus, via Rompres) a fost demolat dupa razboi, iar astazi, in acel loc se gaseste Hotelul Novotel, a carui intrare copiaza, destul de slab, intrarea in fostul teatru.
Din scrisoare rezulta ca Danut a plecat pe front la aproximativ o luna de la intrarea Romaniei in razboi. Nu ma pot abtine de la a comenta textul scrisorii. Spre deosebire de zilele noastre, cand patriotism adevarat inseamna sa arborezi drapelul national (eventual invers, cu rosul la stindard) pe balconul tau inchis cu termopane, pe vremea lui Danut notiunea de patriotism nu se patinase si nu era desueta.
Ca multi colegi de generatie, Danut se formase in timpul domniei de 10 ani aRegelui Carol al II-lea, cel mai probabil fusese si in Straja Tarii. Romanismul si sentimentul national le erau puternic insuflate copiilor, astfel incat, adulti fiind, sa actioneze in interesul tarii. Ca atare, limbajul patriotic utilizat de Danut in scrisoare nu ma surprinde. Este, de fapt, un limbaj normal pentru data respectiva.
Desi relativ naiv cu privire la perspectiva asupra viitorului sau, Danut reuseste, prin scurta epistola, sa-si consoleze mama, cel mai probabil foarte suparata ca fiul ei pleaca la razboi. Este vorba si de respectul purtat parintilor, respect din ce in ce mai diluat la generatiile contemporane, cand contextul este cu totul altul.
Se poate, desigur, specula ca Danut era proaspat casatorit si ca avea o fiica. Poate ca ii scrisese ceva si sotiei. Nu vom afla niciodata, singurele dovezi fiind doar cele de mai sus.
Dincolo de Fatade este un proiect independent care isi propune sa scoata la lumina povestile orasului care se ascund, evident, dincolo de fatade. Fatade vechi, fatade roase de vreme si de nepasare, fatade care reprezinta o cortina impenetrabila pentru multi. Lucian Baraitaru nu numai ca intreprinde efortul de a colecta imagini si dovezi ale acestor povesti, dar reuseste sa le si prezinte intr-o maniera atractiva, utilizand foarte iscusit conceptul de„vintage”. Cei curiosi sa ii vada munca si sa urmareasca proiectul pot accesapagina oficiala. Merita!
Consider ca este dificil pentru persoanele prezentului sa inteleaga pe deplin ce transmite scrisoarea lui Danut. Nu suntem in razboi, nu putem empatiza cu emotia, curajul nebun, dar si disperarea momentului. Ca atare, nu putem decat sa observam de pe margine si sa-l respectam pe Danut, care a mers pe front pentru a-si apara tara si, pana la urma, a ne-o preda, generatii mai tarziu, noua. Poate ca unora le suna un pic patetic, insa este ceea ce mi-a inspirat lectura scrisorii.
Multumesc, Lucian, pentru aceasta ocazie!
