Despre Moara lui Assan probabil ca a auzit majoritatea dintre voi. Complexul industrial Moara lui Assan, codificat B-II-m-A-19692 in lista monumetelor istorice de pe raza sectorului 2 al Capitalei, a aparut in atentia publicului in special prin intermediul incidentelor de distrugere repetate din ultimii ani, de cand cladirea morii este declarata monument istoric al patrimoniului industrial. Astfel, legea nu permite schimbarea destinatiei unui teren atata timp cat pe acel teren se afla un monument istoric. Tot asa am aflat si eu in 2008 de existenta acestui complex, atunci cand in vara acelui an a avut loc un incendiu. Prima vizita pe care am facut-o morii a fost in urma cu cateva zile, atunci cand am fost manat de aparitia in presa locala a unei stiri conform careia “un zid de cativa metri patrati al morii lui Assan s-a prabusit din cauza unor hoti de fier vechi”.
Moara propriu-zisa, prima cu aburi din Romania, a fost construita in anul 1853, intr-o perioada in care in Bucuresti nu existau fabrici de caramida, ca investitie a lui Gheorghe Assan si a lui Ioan Martinovici. Moara era echipata cu masini special aduse din Viena, transportate pe Dunare.
La sarbatorirea a 50 de ani de la deschiderea acesteia, in anul 1903, sunt adaugate si alte cladiri complexului, iar turnul de pe latura scurta de vest a cladirii primeste in varf un ceas. Dupa 1990, complexul morii a fost subiectul distrugerilor si a furturilor repetate. Este indubitabila valoarea pe care o are aceasta cladire pentru mostenirea industriala de secol XIX din Bucuresti. Atat cladirea in sine, cat si masinile pe care le adapostea odinioara, au stat marturie unei epoci care in zilele noastre cu greu isi mai gaseste locul in preferintele bucurestenilor, investitorilor si chiar a administratiei locale.
Vizita pe care am facut-o ne releva un vast teren ascuns de placarea cu blocuri a bulevardului Stefan cel Mare, pe care se gasesc marturii ale Bucurestiului industrial. Complexul cuprinde moara veche, cateva cladiri care au fost ridicate tot de catre proprietarii de drept, Assanii, de-a lungul timpului pentru modernizarea compelxului si cateva anexe aparut post-nationalizare, toate aflate intr-o stare avansata de ruina. Surprinzator, tot cladirea morii pare a fi cel mai bine pastrata, zidaria de caramida suferind mici defecte. Asta, de la nivelul solului, pentru ca daca ne schimbam punctul de privire, observam din imaginile Google Maps ca acoperisul acesteia lipseste cu desavarsire, acesta prabusindu-se in prima zi a anului 2012, facand astfel loc actiunii intemperiilor. Din cladirile anexe de varsta mai veche nu a ramas decat invelisul de zidarie exterior, planseele din lemn sprijinite pe grinzi masive tot din lemn, disparand cu ocazia unor incendii anterioare.
La cladirea vecina spre sud a morii, starea de ruina este si mai accentuata, aici fiind evident ce au cautat hotii de fier vechi: la toate ferestrele cu exceptia uneia lipsesc buiandrugii de otel, fapt ce releva inconstienta de care dau dovada acestia: practic, in momentul de fata zidaria sta doar sub greutatea proprie, putandu-se prabusi in orice moment.
Intrebarea pe care mi-o pun de fiecare data cand mai aud de distrugeri care au avut loc la moara este ce trebuie sa se mai intample cu locul asta ca sa intre in atentia autoritatilor? Mai este oare nevoie de inca un incendiu sau de o prabusire? De ce nu sunt sanctionati proprietarii? Va deveni oare Moara lui Assan o noua Hala Matache? Ramane de vazut. Deocamdata a apucat sa prinda si anul 2013; nu pot decat sa ii urez un sincer „la multi ani!”
