Ţin minte că mă uitam într-o zi – demult – la o emisiune despre mîţe. Nişte oameni fără altă ocupaţie le urmăreau şi ziua, şi noaptea. După o vreme, au ajuns la concluzia că o mîţă dintr-asta de oraş se preumblă, noaptea – după şoareci, după capete de peşte, după cotoială – şi vreo cinci-şase kilometri.
Preţioasă informaţie.
Dar v-aţi întrebat vreodată cît e în stare să umble vreun corporatist în căutarea mîncării gătite?
Oho – aţi rămîne surprinşi.
… pentru corporatist mîncarea gătită începe să fie ceva sfînt. Nu e nici ceva nesănătos, ca junk food-ul şi nici nu e ceva hipsteresc, ca salata. De mîncarea gătită nu te iei!
Aşa că pe lîngă orice zonă unde se-nmulţesc corporatiştii, se oploşesc şi le merge bine mîncătoriilor care gătesc: ciorbe, chiftele cu sos, cartofi ţărăneşti, paste, fripturi şi şniţele. La prînz se stă la coadă şi-un sfert de oră uneori la ele la geam.
Cînd ne gîndim la corporatist, folclorul urban ne bagă-n minte o persoană sedentară, speriată de lume, care nu se-ndură să plece departe de birou – dacă trebuie neapărat să mănînce, ori trimite pe vreun junior să ia covrig, iaurt şi pateuri, ori face comandă să-i fie livrată caserola…
Nu-i chiar aşa. Cercetînd ştiinţific drumurile corporatiştilor din zona Victoriei (blocul Orange, blocurile comuniste, clădirea BRD, America House ş.a.m.d.) am rămas uimit de cît de departe poate ajunge un simplu corporatist, în căutarea mîncării gătite; mîncare – nu-i aşa? – şi mai sănătoasă, şi mai ieftină.
Cînd zic cercetare ştiinţifică, păi ştiinţifică e! Mulţi dintre oamenii ăştia îşi ţin, agăţate de gît sau de haine, ecusoanele – de departe le iei urma. Apoi, mîncătoriile au pungi şi caserole care pot fi şi ele recunoscute – fără să mă cheme Sherlock Holmes am pus indiciile laolaltă şi am descoperit că…
… că corporatistul nostru – pisică modernă – umblă şi un kilometru-jumate zilnic ca să-şi caute mîncarea.
Corporatistul care pleacă din Piaţa Victoriei ajunge pe Cuza sau la Buzeşti, stă (acolo) cît stă la coadă, mai pierde cinci minute dînd comanda (sunînd de două-trei ori la birou pentru vreo schimbare de meniu de ultimă clipă) şi se întoarce, cu plasele pline.
… Sînt multe întrebări aici.
Legate de eficienţa angajaţilor – avem cu toţii colegi serviabili care sînt plecaţi toată ziua la covrigi, la Mac, la pateuri, la Mega; şi nu pentru ei – ci pentru că “merg la farmacie – vreţi să vă ia şi vouă ceva în drum?“
Legate de cît de sănătoasă e cu adevărat mîncarea gătită vîndută la prînz – chiar o fi mai proaspătă, o fi mai controlată, o fi mai de calitate?
Mă-ntreb şi eu.
În fine – lumea mănîncă. Şi nu stă pe loc.
