Am intrat, în sfîrşit, în rîndul lumii. Ba chiar, aş îndrăzni să zic, sîntem deja cu mult înaintea lumii.
Că ce capitală din Europa – da’ ce Europă, vere, din lumea-ntreagă! – se mai poate lăuda cu aşa concerte, cu aşa artişti, cu aşa nume-ndrăgite de vin să-ncînte publicul?
Să dai cu tunul şi nu ştii un’ să mergi mai întîi!
Să mergi la Bad Boys Blue? Da’ oare Bad Boys Blue, ei ştiu că încă mai cîntă? Le-o fi zis cineva să-şi tragă izmene groase pe ei şi să-şi ieie bilet de ieşire de la sanatoriu în weekendul în care-o să vie aici?
Să mergi la Mungo Jerry? Băăă! Parcă se-nchisese Surprize, surprize – cine l-a mai găsit pe cetăţeanul ăsta? Au luat playlistul de la Radio Leşinat FM şi au început să taie nume: “bă, ăsta-i mort? … nu? Sigur îi viu? Hai să-l aducem să cînte la noi!”
Dar poate să mergi la Ricchi e Poveri! Aici mă tem că s-ar putea să luăm ţeapă, vă zic eu. Îi cunosc eu pe impresarii noştri! Sigur nu s-au interesat să vadă dacă vreunul dintre italienii ăştia (mai mult ca sigur ăl’ cu mustaţă şi nasu’ mare) nu cumva trebe să steie acasă s-aştepte pensia în ziua concertului de la noi…
Mi-e şi frică să mă mai uit pe stîlpi! Cine ştie ce trăznaie mai văd! Alte şuşe ordinare ale lu’ alde Dan Puric şi Beligan, vreo altă comedie delirantă cu Bendeac, vreo reîntregire mintală a cine ştie cărei trupe rock moartă de-acu’ dooj’ dă ani?
