scris de Ando
Vineri, 4 ianuarie 2013. Ora 17-17:15. Aşteptam tramvaiul pe refugiul din staţia de la Perla (spre Bucur Obor) şi mă uitam la maşinile care se strângeau la “roşul” de la semafor. Vă amintiţi cum a fost în Bucureşti, zilele acelea: circulaţia sensibil rarefiată, adică raiul pe pământ pentru şoferi.
Deci, pe banda unu, nicio maşină! Pe benzile doi şi trei, număr – dintr-o privire – doar câte cinci maşini. În sfârşit, pe banda patru – cea de pe care se face şi virajul la stânga către Dorobanţi – o maşină. Pe banda trei, soseşte şi a şasea maşină. La volan un… n-are importanţă. Stă un pic la rând, da’l mănâncă-n cur. Trage de volan stânga, intră pe banda patru şi se aşează după singura maşină de aici. Se dă verde pentru direcţia înainte şi… ghinion! Maşina din faţa lui începe să semnalizeze stânga aşteptând, cuminte, verdele ei pentru viraj. “Jmekerul” nostru intră-n panică, dă semnal dreapta dar, spre bucuria mea, niciuna din maşinile, pornite deja, nu-I lasă să intre pe banda lor.
Şi uite aşa, omul nostru reuşeşte, într-un sfârşit, să reintre pe banda trei – de unde plecase – dar după ce a trecut a zecea maşină !
Ce mult mi-a plăcut faza asta! Iertaţi-mi, vă rog, satisfacţia meschină de om bătrân.
