Rar aflu lucruri care să mă bucure atît de tare.
Poate aţi şi uitat că Bucureştiul avea o sală de teatru mare de tot care a zăcut ani de zile. Pentru că nu era în centru – ci undeva, într-un carier, sub un pod, pentru că o vreme era folosită doar de televiziuni. De Teatrul Giuleşti e vorba, desigur.
Teatrul Giuleşti, azi, se cheamă Opera Comică pentru Copii. Aici se ţin spectacole drăguţe, aici vine lumea – locul s-a întors la viaţă.
Habar n-aveţi cît de mult mă bucur.
Oraşul trebuie să trăiască, să funcţioneze. Instituţiile, clădirile – la fel.
Opera Comică pentru Copii e cel mai bun lucru care i s-a-ntîmplat bătrînului Teatru Giuleşti.
(poza, de aici)
