Nu-i mare diferenţă între Bucureşti şi Braşov…
Ia, doar poate că atunci cînd Bucureştiul nici nu fiinţa bine, Braşovul funcţiona deja de nişte sute de ani – un fleac.
Am făcut-o de curînd pe turistul prin Braşov şi m-am gîndit să vă scriu despre oraşul ăsta frumos acum – că tot ne sărbătorim ziua naţională şi putem să ne bucurăm de ale noastre…
Ca orice vizită reuşită pentru mine, am făcut-o nu în weekend, nu în plin sezon turistic; ci în timpul săptămînii, cînd pot vedea şi oamenii, şi viaţa lor: mult îmi mai place asta!
La fel de mult cum îmi place să intru-ntr-un restaurant undeva înaintea prînzului sau în ceasurile dup-amiezei; sînt momente cînd, la mese, vezi contabilul sosit să descurce nişte facturi – şi pe care chelnerul îl serveşte cu zgîrcenie din partea casei; vezi oameni care învîrt afaceri mici – dar mari pentru ei; vezi cupluri care n-ar trebui să fie acolo – şi care se feresc de ochii altora.
La fel cum dau pe staţiile locale de radio, fiindcă-mi place să aud cum sună viaţa de-acolo. Un radio mic, de provincie, e mai simpatic şi mai viu decît oricare altul cu acoperire naţională: are reclame prostuţe – dar de efect – la afaceri care te privesc direct, are anunţuri, are muzică un pic anacronică şi voci noi. Cumpăr şi ziarele locale, oricît de proaste s-ar dovedi: secţiunile lor de mică publicitate îmi arată ce se întîmplă în realitate: ce se vinde, ce se cumpără, care-i piaţa muncii, care-s interesele oamenilor.
Mă uit şi la ce fac oamenii pe stradă, la covrigii pe care-i manîncă, la ce vorbesc, la căutătura lor – la multe. Braşovul e un oraş care ştie să trăiască de pe urma vizitatorului. Nu-l menajează prea mult, nu-l cocoloşeşte, nu-i face reduceri – dar se poartă cinstit şi respectuos cu el.
Am intrat în Braşov într-o zi de marţi, pe la ceasurile amiezei, în maşina încălzită de soarele neaşteptat de noiembrie; am străbătut giratoriile, bulevardele goale şi îngrijite, m-am ajutat de sensurile unice deştepte; şi după ce-am lăsat maşina să se odihnească am plecat pe stradă.
Cuminte şi frumos mai e oraşul ăsta!
Mi-e drag să-i văd dealurile şi înălţimile. M-am suit pe toate şi – în lumina puternică şi joasă a toamnei – oraşul mi s-a părut frumos, la locul lui, aşezat şi puternic.
Era cald la soare, dar în colţurile umbroase bruma nu apuca să se topească decît tîrziu. Fumuri se ridicau din cîteva coşuri, frunzele cădeau îngălbenite – şi era linişte…
Am făcut lucruri de turist – am luat telefericul, am rătăcit pe trepte şi alei..
… m-am dus în Poiană – pe o şosea liniştită pe care ţi-era şi milă s-o calci…
Am mîncat doboş şi alte prăjituri care-n Bucureşti nu se fac. Am căscat gura la toate vitrinele de Sergiana care mi-au ieşit în cale…
Am mai găsit şi vreo două-trei locuri de parcare sigure, gratis şi foarte aproape de Centru…
Am dat tîrcoale zidurilor vechi…
Am testat odată-n plus transportul public, rămînînd uimit de felul în care autobuzul vine în staţie la ora afişată şi de felul în care ălelalte maşini se dau de pe banda lui. Autobuzele-s ba mai de căpătat, ba mai noi; dar cînd le vezi făcîndu-şi treaba şi transmiţînd călătorului încredere-n serviciul public, nu te mai uiţi la detalii!
Braşovul – că-l vezi de sus sau de la nivelul străduţei înguste – îţi lasă impresia unui oraş care funcţionează bine, ceea ce pentru un bucureştean e o lecţie.
Cred că Braşovul e un oraş unde merită să te muţi – adică, să te muţi din Bucureşti.
