Faptul ca Bucurestiul este un oras in schimbare nu mai este un secret pentru niciunul dintre noi, de asta sunt convins. Clisee de genul celui care spune ca Bucurestiul este un oras eclectic si cosmopolit au fost deja consumate si au intrat in mentalul cetatenilor, dar asta nu schimba cu nimic valoarea de adevar pe care o detin. Orasul nostru este unul care a fost vitregit de istorie din diverse puncte de vedere. Orasul nostru se schimba, este un organism care traieste, evolueaza (sau involueaza, dupa parerea unora), iar lucrul care mi se pare cel mai interesant este ca se intampla chiar sub ochii nostri; este un proces usor de urmarit de-a lungul unei generatii, sa zicem. In prezentarea ce urmeaza, incerc sa nu fiu partinitor, urmarind sa realizez niste comparatii simple de tipul atunci-acum, pe baza unor fotografii dintr-un album fotografic al carui autor este George Serban, si care prezinta diverse aspecte din Bucurestiul anilor 60-70.
Prima parte a acestei serii este dedicata zonei centrale a orasului, dincolo de o delimitare exacta sau consacrata a acesteia. Primele doua cadre de care ma ocup sunt cu biserica Enei, respectiv Scoala de Arhitectura (actuala UAUIM Bucuresti) si le au pe acestea ca protagoniste, pe rand. Sunt doua cadre ce nu mai pot fi reproduse in zilele noastre din simplul motiv ca biserica Enei nu mai exista (subiectul acesta a fost tratat pe rand de catre Raiden si Alin aici si aici.
Primul cadru ne releva cupola bisericii si fatada Arhitecturii fotografiate cel mai probabil din hotelul Intercontinental. Astazi, fotografia ar fi imposibila si din cauza faptului ca vederea spre Arhitectura este blocata de blocul Dunarea II.
Urmatorul cadru este realizat de pe strada Enei si este intr-o oarecare masura, opusul primului. Vedem o biserca Enei proiectata pe fundalul difuz al Inter-ului. O astfel de fotografie ar putea fi realizata in zilele noastre de undeva din spatele accesului in blocul Dunarea II, care se gaseste pe fostul amplasament al bisericii.
Ne mutam un pic mai departe, in Piata Universitatii, de a carei evolutie in timp s-a ocupat temeinic colegul Raiden aici. Aici urmarim doua fotografii din a doua jumatate a anilor 60.
Prima dintre ele este realizata din Universitatea Bucuresti si ne releva o Piata a Universitatii cu aspect ingrijit, o amenajare simpla, in conformitate cu timpurile. Remarc cu placere textura pe care o are asfaltul dupa ploaie si umbrele prelungi lasate de cladiri. Ar fi intersant de vazut cum arata un cadru din acelasi punct de statie din zilele noastre, cu noua amenajare a pietii (facand abstractie de “Bucharest Christmas Market”).
A doua fotografie ne aduce in atentie acelasi spatiu, insa de data asta cu cativa ani mai aproape de zilele noastre. Intre timp si-au facut aparitia cateva plante ornamentale, insa privind general, piata a ramas la fel de libera de vegetatie.
Panorama realizata cu cateva saptamani inainte de inaugurarea pietii ne arata un spatiu sterp (inca in lucru la momentul respectiv, ce-i drept). Singurele elemente constante ale celor 3 fotografii sunt statuile (si acestea asezate in alte pozitii fata de amplasamentele originale, chestiune dictata de configuratia acceselor in subteran – explicatia oficialilor) Mutandu-ne in Piata 21 decembrie 1989, ne indreptam atentia asupra unui cadru devenit intre timp aproape clasic si anume vederea de la etajele superioare ale hotelului Intercontinental catre Piata Unirii.
Statuia lui Bratianu disparuse intre timp, piata capatand bine-cunoscutul sens giratoriu. Un fapt interesant este acela ca pe asfaltul actualului bulevard I.C. Bratianu se gaseste marcata amprenta turnului Coltei (subiect tratat si in acest articol al domnului Popescu).
Cealalta poza este realizata din acelasi punct, doar ca de aceasta data atentia ne este acaparata de zona unde se afla acum “fantana de la Arhtiectura”. Obsevam in fotografie un fapt (aparent) neobisnuit (totusi firesc) si anume lipsa fantanii. Ei bine, in locul ei se afla un acces in subteran al parcarii vechi. Acesta a disparut odata cu santierul statiei de metrou, iar cota de acces corespunde cu nivelul intermediar al statiei, cel atat de putin utilizat in zilele noastre.
Mergem mai departe si tratam urmatorul subiect: “Centrul Vechi”. Aici avem la dispozitie doua fotografii, realizate pe strada Lipscani. Cele doua cadre sunt destul de greu de plasat in spatiu, din cazua reperelor concrete, insa asa le-am gasit identificate in album.
Acestea sunt elocvente pentru caracterul comercial pe care l-a avut zona, caracter disparut/pierdut recent, sub ochii nostri. Este evidenta forfota oamenilor “cu treaba” in zona, iar pozele sunt graitoare pentru vechiul aspect al strazii. Este interesant efectul de comprimare a planurilor obtinut din croparea fotografiilor. In zilele noastre putem obtine imagini aproximativ asemanatoare, insa oamenii care anima zona sunt cu totul si cu totul altii. Un alt loc care si-a schimbat radical functiunea in ultimii ani este vestitul Han cu Tei, al carui etaj a fost adaugat in timpul lucrarilor din anii 70.. Dupa ce ani la randul a adapostit diverse magazine de articole, in prezent acolo se gasesc atat magazine cu materiale pentru artele plastice, consignatii si galerii, cat si “carciumi” contemporane cu staif.
Locul este frecventat de un public destul de eterogen: studenti, mondeni, dar si nostalgici sau amatori de arta trecuti de varsta a doua. Ramanem in zona si ne indreptam privirea catre actualul palat al BNR, vazut din strada Doamnei. Acesta a adapostit in timpul RPR Ministerul de Finante.
Prima diferenta care ne sare in ochi este de departe absenta gardului care imprejmuieste parcarea acestuia, gard aparut, nu lipsit de scandal, in urma cu cativa ani. O alta absenta din zilele noastre este semaforul din intersectie, impreuna cu “borcanul” rutierului aferent. Locul acestuia a fost luat in schimb de o ghereta a unui portar (?).
Cred ca este suficient pentru un prim articol din aceasta serie ca sa ajungem la o concluzie comuna. Orasul nostru se schimba, acesta nu este un proces undeva in trecutul indepartat, ci poate fi observat de catre oricine are ochi pentru asa ceva. Ca fiecare dintre noi are o anumite afinitate pentru o anumita perioada din istoria orasului, este o alta discutie. “Change is good” spune o vorba din straini. Sa fie oare valabil pentru Bucurestiul nostru? Ramaneti pe receptie!
