Ando a găsit un scan al paginii cu programul radio-tv care trebuia să fie pe 25 decembrie 1989 (asta, dacă nu am fi scăpat de Ceauşescu cu cîteva zile-nainte) – prilej cu care am început să ne aducem aminte şi la ce ne uitam, totuşi, la televizor…
Noi, unii, ne uitam la bulgari – ăştia aveau program serios, şi dimineaţa, şi seara; iar cel de seară începea pe la 5 după-masa; în plus, aveau două canale.
Zău că m-aş uita şi azi la bulgari! În loc de Discovery, de pildă, nu m-ar deranja să am BNT!
În ‘89 ajunsesem la performanţa de a înţelege bulgara perfect; urmăream subtitrările cu mai mare uşurinţă ca pe-ale noastre. Bine – acum am uitat tot, dar simpatia pentru poporul bulgar mi-a rămas!
Mi-a duc aminte, iar, de cum dădeam tîrcoale lunea înainte de prînz agenţiei liniilor bulgăreşti de transport aerian de pe Batiştei – fiindcă acolo, în geam, un suflet bun lipea o hîrtie dactilografiată cu programul de la Bălgarska Televizia…
La bulgari am văzut Caracatiţa, Sclava Isaura, Familia Guldenburg – şi alte tîmpenii pe care le-am urmărit cu sufletul la gură. Meciuri, campionate, concerte, emisiuni de ştiri, desene animate… Pînă şi muzica lor uşoară mă distra mai mult; Ando îi ţine minte pe Vasko Naidenov, Rosiţa Kirilova, Orlin Goranov, Lili Ivanova, pe fraţii Arghirov şi formaţia FSB.
Bulgarii aveau un matinal bun (Dobro utro) – pe vremea cînd noi nici nu ştiam ce e ăla matinal… găseai emisiuni serioase – ca Vsiaka Nedelia cu Kevork Kevorkian, şi toţi prietenii mei se uitau sîmbătă seara (atunci era?) la Studio X.
Bună treabă cu bulgarii! Bine-nţeles, cei din estul ţării se uitau la ruşi, cei de prin vest la unguri, iar cei mai din sud-vest îi prindeau şi pe sîrbi.
Dacă v-aţi întrebat vreodată cum de cele mai mari firme de cablu au venit din Ardeal, e pentru că acolo reţelele dintre blocuri apăruseră înainte de Revoluţie. Nu glumesc! Atmosfera era mai relaxată în cîteva oraşe, şi existau antene parabolice la care se închideau ochii – alminterea nu aveai voie să ai aşa ceva. Cel care avea antena distribuia semnalul la cîteva blocuri; nu mai ştiu cît cerea “abonament”. Partea proastă era că aveai prin cablu doar ce privea şi proprietarul antenei; nu puteai alege – tu – ce să vezi; dar bineînţeles meciurile le prindeai întotdeauna. Oamenii căutau RTL, RAI, MTV – cam astea erau preferinţele; iar sîmbătă noaptea tot orăşelul se uita la acelaşi filmuleţ sexi…
