Gata!
Magazine – avem. Bani – să zicem că avem. Chef de cumpărături – n-avem, dar trebuie.
Ne mai trebuie şi cărucioare – în magazine, adică.
Vă plac, cărucioarele de hipermarket? Vi se par de-ajutor? Găsiţi, cînd e bulucul cel mai mare? Aveţi moneda aia de 50 de bani, cînd vă trebuie?
Cînd n-am monedă, folosesc o cheie de uşă obişnuită; capătul ei rotund se potriveşte de minune în lăcaşul monedei. Nu mă dau în vînt după sistemul ăsta cu monede; nu mi se părea necivilizat să găseşti cărucioarele risipite prin toată parcarea – la îndemînă oricînd. În schimb, e foarte, foarte civilizat să dai de cerşetorii care pîndesc cărucioarele cu monede în ele – da.
A – şi eu aş scoate coşurile alea cu rotile şi cu un braţ lung de care le tragi. Că nimeni nu le foloseşte cu bun simţ.
Cele mai proaste cărucioare sînt, fireşte, alea care sînt încărcate din greu – cele din Metro, Selgros şi magazinele de bricolaj. Rar dau peste vreunul care să meargă cum trebuie. Ba trage dreapta, ba trage stînga, ba are cîte-o rotiţă stricată: şi ţin-te veselie să împingi 30 de kile de cumpărături!
Hipermarketurile au, în general, cărucioare acceptabile. Cele mai bune mi se par cele din Lidl; chiar dacă sînt mai mari, se conduc foarte uşor şi comod. Îmi aduc aminte cu drag de cărucioarele de pe vremuri din Gima – mergeau aşa de lin! Dar Gima nu mai e demult…
Gata cu cărucioarele. Ne pregătim să ne călcăm cu ele pe picioare, să le şutim de la vreun cumpărător neatent, să le lăsăm tîmpeşte în mijlocul culoarului.
Cumpărături… fericite? E vreo urare potrivită de sezon? Nu ştiu.
