Cunoscuta in Bucuresti, strada Lucaci serpuieste prin inima cartierului evreiesc bucurestean, intinzandu-se din strada Matei Basarab pana in strada Trifoi si mergand aproximativ paralel cu Calea Calarasilor.
De-a lungul acestei vechi strazi se insira tot felul de cladiri, ridicate in diverse perioade ale istoriei, fiecare cu povestea ei. Printre reabilitarile termice care nenorocesc fatadele si aduc termopane si culori tipatoare in cartiere altadata cochete, se mai gasesc vestigii ale vremurilor apuse, care merita promovate cat timp mai sunt inca acolo. Acest articol vorbeste despre descoperirea surprinzatoare pe care am facut-o pe strada Lucaci. –>
Mahalaua Lucaci este atestata inca de la 1712, formandu-se – asa cum era obiceiul – in jurul unei biserici de lemn ridicata la finele anilor 1600 de un boier pe nume Lucaci (Lucaciu, pe grafia epocii). Intaiul lacas de cult a fost inlocuit cu unul de caramida la 1736, care a fost mistuit de flacari in Marele Incendiu din 1847. Ulterior, oamenii locului au recladit-o in forma actuala.
Interesant e ca in curtea bisericii se afla mormantul si monumentul dedicat poetului Anton Pann (foto: Cristina Iosif), care a cantat in corul bisericii Lucaci. Anton Pann are si o strada denumita dupa el, nu departe, strada pe care se gaseste casa lui, cu parterul spoit in galben-pai si per total foarte neingrijita in zilele noastre (ferestrele au trebuit sa fie sigilate pentru a impiedica vandalismul si furtul). Pe casa inca supravietuieste o placuta memoriala politizata, pe care scrie:
„In aceasta cladire a locuit a gindit si a scris in limba cea fara de moarte a norodului iubit si inteles de cei multi ANTON PANN, finul Pepelei cel istet ca un proverb (M. Eminescu).S-a asezat aceasta placa de catre Uniunea Scriitorilor din R.P.R. cu prilejul implinirii unui veac de la moartea scriitorului in anul 1954 luna noiembrie, in al zecelea an de la eliberarea poporului nostru si in al saptelea an de la proclamarea Republicii Populare Romine.
Aflandu-ma intr-una din plimbarile mele de rutina prin oras intr-o sambata dupa-amiaza, am intrat pe str. Lucaci, ca niciodata, din capatul dinspre str. Trifoi. Strada Trifoi se infunda in spatele blocurilor optzeciste ridicate la sistematizarea caii Calarasilor, in anii ’80.
Acest segment din str. Lucaci se constituie intr-o zona rezidentiala de inceput de secol 20 populata de imobile in majoritatea lor de joasa inaltime – casee-vagon traditionale, asezate „pe lung”, vile moderniste din anii ’30, etc. Atmosfera este una linistita, desi, pe alocuri, exista si locatari mai galagiosi si ceva mai ilegali.
Mi-a atras atentia frumosul imobil masiv in stil neo-romanesc de la intersectia cu strada Medeleni (si ea blocata si deviata de blocurile depe Calea Calarasilor). Desi cu fatada degradata, cu termopane de toate felurile pe la diverse etaje in locul vechilor ferestre, cu antene parabolice si aparate de aer conditionat parazitand-o, cladirea inca se impune prin stil si volum. Inca.
Ma pregateam sa merg mai departe, cand o inscriptie de pe zidul dinspre str. Lucaci mi-a atras atentia. Spoita cu vopsea neagra, inscriptia continea si un desen. La o privire mai amanuntita, nu mi-a venit sa cred ce descoperisem: un mesaj electoral de la campania din 1946, infama campanie electorala pentru alegerile generale din 1946, de dupa al doilea Razboi Mondial, care au adus comunistii la putere si au dus, ulterior, la instalarea cu forta a Republicii Populare Romane, dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai I.
Inscriptia de pe perete indeamna alegatorii sa voteze cu Soarele, semnul electoral al Blocului Partidelor Democrate: „VOTAND SOARELE, VOTATI …” (ultimul cuvant nu se distinge).
Am alcatuit un colaj cu materiale electorale distribuite de BPD in 1946. Blocul Partidelor Democrate era o alianta electorală a fortelor politice pro-comuniste, care includea: Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat Român (istoric), Frontul Plugarilor, Partidul National Liberal – aripa Tatarescu, Uniunea Patriotilor, Partidul National Taranesc – aripa Anton Alexandrescu si Comitetul Democrat Evreiesc (Informatii luate de pe Wikipedia). Desigur, comunistii erau cei care dictau.
BPD se promova desantat, ajungand sa isi puna mesajul electoral pana si pe timbre. Nu este de mirare, avand in vedere ca alegerile erau organizate de Guvernul pro-comunist Petru Groza, instaurat de sovietici la 6 martie 1945, in pofida opozitiei Regelui, care, constitutional, avea prerogativa numirii Presedintelui Consiliului de Ministri (Primului-ministru).
In urma unei campanii electorale in care s-au inregistrat multe violente, incalcari ale normelor democratice, nereguli majore si fraude frapante, Blocul Partidelor Democrate a fost declarat castigator al alegerilor, cu 68,70% din voturi. Practic, partidele istorice – Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc (adevaratul castigator al alegerilor), nu au avut nicio sansa in fata BPD.
Membrii BPD purtau cu mandrie insigna aliantei, rezultatul alegerilor fiind stiut dinainte. Nu conta ce votau romanii, conta ca trebuia sa iasa cine dorea „marea prietena de la Rasarit”, Uniunea Sovietica, in frunte cu Generalissimul Iosif Vissarionovici Stalin, „cel mai bun prieten al poporului roman”, cum era numit de presa epocii.
In urma rezultatului alegerilor, Regele Mihai I a fost nevoit sa accepte un nou Cabinet Petru Groza si sa deschida sesiunea Adunarii Deputatilor in Dealul Patriarhiei, in toamna aceluiasi an. In fotografia de mai sus, Regele citeste Mesajul Tronului la deschiderea lucrarilor Parlamentului. In dreapta sa, Ministrul Justitiei, comunistul Lucretiu Patrascanu.
Incantat de descoperire, am continuat explorarea strazii Lucaci, mergand printre vechile case unde, in care in 1946 s-a auzit la radio, probabil, discursul liderilor BPD la castigarea alegerilor.
Ajuns la intersectia cu strada Traian, am observat cum modernitatea priveste nerespectuos in urma spre trecut. Casa de pe coltul din stanga a fost reabilitata termic si acum e un simplu paralelipiped, iar casa de pe coltul din dreapta are fatada incarcata cu reclame mari. O paste probabil si pe ea reabilitarea din mileniul III.
Complexitatea cladirilor de pe str. Lucaci sporeste pe masura ce ne apropiem de inima cartierului evreiesc. Aspect de la intersectia cu str. Sublocotenent Alexandru Moga (in stanga), care duce in celebra si mult-incercata strada Labirint.
Un nou vestigiu, de data aceasta sub forma unei placute ingrijit scrisa dar roasa de vreme, care anunta garajul de acolo. Era o vreme a bunului-simt.
Ultima poza, ilustrand intersectia strazii Lucaci cu strada Romulus, ne duce in apropierea bisericii Lucaci, cu a carei imagine de sus am inceput articolul.
Poate ati observat ca pe placutele instalate in anii ’90 pe aceasta strada este scrisa denumirea „Vasile Lucaciu”. Este o greseala majora. Pe toate hartile si planurile anterioare, strada s-a numit „Lucaci”, dupa boier. Vasile Lucaciu (1852-1922), a fost un memorandist transilvanean, aparent si preot. Nu am idee ce minte geniala a considerat ca denumirea „Lucaci”, inca prezenta pe placutele interbelice, trebuie „corectata”. Esec al administratiei locale care deja nu mai mira pe nimeni. Aceeasi mizerie s-a petrecut in cartierul Rahova, unde strada Sebastian (numita dupa biserica omonima) a devenit brusc, dupa 1989, strada Mihail Sebastian (romancier si dramaturg, 1907-1945), tot din incompetenta si ignoranta unor functionari. Asa ne batem joc de istoria orasului.
In incheiere, nu pot decat sa constat, din nou, ca Bucurestii sunt un izvor nesecat de surprize care se dezvaluie celor care se uita atent. Premisa este, desigur, pornirea la pas in expeditie, pentru ca, din masina, aceste „vestigii ale vremurilor apuse”, cum imi place sa le numesc, sunt aproape imperceptibile.
Nota: informatiile istroice de baza despre str. Lucaci au fost preluate din cartea „Strazi vechi din Bucurestiul de azi” a lui Alexandru Ofrim si completate/ajustate.
