Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD) a deschis miercuri 7 noiembrie a.c. la Biblioteca Naţională a României primul Muzeu al Deşeurilor din Europa. Acest proiect prezintă într-un mod inovativ o problematică actuală, cu impact semnificativ asupra realităţii cotidiene, cea a deşeurilor în exces şi a limitării resurselor.
Având o vizibilă componentă iniţiatică şi educativă, expoziţia dinamică reconstituie traseul de transformare al resurselor în obiecte utile, şi apoi, la finalul lanţului de consum, în deşeuri. Astfel, conştientizarea originii acestora şi inducerea unui comportament responsabil devin mizele acestui muzeu neobişnuit. Obiective până atunci abstracte, precum management integrat al deşeurilor, prevenţie şi reducere, colectare selectivă, valorizare, devin palpabile, sugerând mesaje de mobilizare la acţiune.
Muzeul este împărţit pe secţiuni speciale, în funcţie de categoriile de deşeuri municipale şi fluxurile de gestiune a acestora – de la ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), la DEEE-uri (deşeuri electrice, electronice, electromenajere – inclusiv surse de lumină arse şi baterii), de la materiale biodegradabile la cele periculoase pentru mediu, de la servicii de salubritate la co-incinerare, de la demolări la colectarea selectivă şi de la reutilizări la reciclare.
Cu alte cuvinte aici vedem practic istoricul deşeului, pe care îl numim generic gunoi, din momentul în care este ridicat de operatorul de salubritate. Reciclarea este cuvântul de oridine. Astfel că acest muzeul ne prezintă stadiile proceselor prin care trece un material din momentul în ajunge într-o unitate de reciclare precum este hârtia, plasticul sau metalul până când ajunge materie primă pentru alte produse. Tot aici aflăm care sunt efectele aruncării deseurilor aleatoriu şi de ce trebuie să depozităm pe categorii. Ce înseamnă colectarea selectivă, costurile şi beneficiile acesteia.
Muzeul este o ocazie unică de informare şi conştientizare, mai ales pentru cei mici sşi este deschis zilnic de luni până vineri între orele 8:00-18:00 la Biblioteca Naţională a României din b-dul Unirii nr. 22. Accesul în muzeu este gratuit.