Am selectat cateva imagini actuale ale Bucurestilor de dinainte de al doilea razboi mondial, epoca ce a insemnat sfarsitul perioadei de normalitate in dezvoltarea orasului. Sunt expresii comune, nespectaculoase dar reprezentative ale Bucurestilor, strazi, bulevarde, raspantii, case si biserici- in Bucuresti nu esti niciodata prea departe de o biserica. Este interesant cum fiecare cartier are un caracter propriu, diferit de al celorlalte. Lipsesc insa, pierdute pentru totdeauna, Cartierul evreiesc si Cartierul Uranus.
Este un periplu sentimental sau poate doar un pretext pentru a privi din nou, cu afectiune, Bucurestii pe care-i iubim.
Mica raspantie din centrul orasului, intre Mosilor si Calarasi cu vedere spre Biserica Vergului (sau Sf. Mina; Calea Vergului era vechiul nume al actualei Cai Calarasi); casele nu sunt mai vechi de sf. sec. XIX, dar facand abstractie de bloculetul din fundal, aceasta este dimensiunea si tipologia vechilor Bucuresti: case scunde adunate in jurul cate unei biserici a carei turla inaltata deasupra lor se profileaza pe cer si ulite serpuite.
In proximitatea zonei ultracentrale, pe Strada Ionescu Gion, blockhouse-uri si vile elegante de perioada interbelica intr-o fosta zona de locuire evreiasca.
Zona de la est de mahalaua mai apropiata de centru si mai rasarita Ceaus Radu pana la Bariera Vergului, fosta asezare sateasca ramasa pana tarziu intr-un stadiu incert -nici sat nici oras, populata de pravaliasi si precupeti. Inainte de al doilea razboi mondial reusise insa sa atinga o anumita prosperitate vizibila de exemplu la casele cu etaj de langa pravalia de pe colt (Traian la intersectia cu Vulturilor). Acela a fost insa apogeul dezvoltarii zonei, de atunci incepand o nesfarsita perioada de regres…
In preajma Bisericii Silvestru, un fost cartier negustoresc tihnit si placut, tipic bucurestean.
Ingusta Strada Viitorului intersecteaza Mihai Eminescu intr-o fosta zona marginasa din partea de nord-est a orasului, spre Colentina, formand o rascruce in care este prezenta traditionala „pravalie de colt”. Casele de colt cu pravalie sunt tipice Bucurestiului balcanic si patriarhal, evocand un mod de viata specific comunitatilor Orientale (cu ecouri pana in Balcani) unde raspantiille sunt locuri de intalnire si socializare.
Strada Viitorului a fost inzestrata abia tarziu cu pavaj modest din bolovani rotunzi de rau, iesit la iveala cu ocazia recentelor lucrari de reabilitare.
Situat nu departe de Obor, la intersectia mai multor strazi si capat de perspectiva din multe directii, Foisorul de Foc marcheaza de fix 120 de ani cu prezenta lui caracteristica o zona foarte interesanta a orasului. Construit curand dupa demolarea Turnului Coltei pentru a-l inlocui ca functionalitate, era cea mai inalta cladire din oras, din inaltimea lui pompierii supraveghind aparitia incendiilor.
In partea opusa a Bucurestilor Piata Kogalniceanu si Bulevardul Elisabeta, parte a primului si foarte reusit proiect urbanistic de proportii: deschiderea axei est-vest a orasului (spre Cotroceni) pe la 1870 (primii ani de domnie ai regelui Carol I; totusi, casele din acea perioada nu s-au pastrat, cele existente sunt in principal de la inceputul secolului;). „Micul Paris” tocmai prindea viata!
Strada pe unde tramvaiul cotind de pe Schitu Magureanu urca spre Berzei indreptandu-se apoi spre Gara. In dupa-amiezile de duminica sau serile de vara din amintirile copilariei mele, tacerea, umbrele, misterul curtilor creau o atmosfera aparte. Sunetul starnit de trecerea tramvaiului hurducandu-se incet pe sine sporea si mai mult singuratatea si melancolia strazii. Desi tramvaiul nu mai trece pe aici imi este imposibil sa concep Strada Cobalcescu fara linia ei de tramvai.
Strada Olimpului la sud de Colina Patriarhiei. Numele anunta cu orgoliu acum un veac transformarea fostei mahalale nevoiase din jurul Bisericii Flamanda intr-un cartier modern!
Mica si vechea biserica Sf. Elefterie Vechi ramasa in mijlocul Cotrocenilor, unul din cele mai distinse cartiere bucurestene edificat incepand cu anii ’20 ai secolului trecut, cu vile etaland o arhitectura prestigioasa si strazi umbrite de arbori, amintire indepartata a padurii Cotrocenilor care acoperea odinioara partea asta de oras.
Strada Berzei in dreptul Halei Matache, un colt azi ruinat de oras aflat la doar cativa pasi distanta de cladirile inalte de birouri din otel si sticla din Piata Victoriei. Apropierea Garii de Nord (deschisa in 1870 sub numele Gara Targovistei) si a drumurilor de intrare in oras (Calea Targovistei-Grivitei) pe unde taranii veneau cu marfa in targ facusera ca zona sa devina candva una a comertului intens. Hala Matache (in dreapta fotografiei) ridicata in 1887 langa piata era atunci o hala moderna. Bombardamentele din al doilea razboi mondial si mersul ulterior al istoriei au afectat pana azi aceasta zona.
Cateva vechi case ramase pe portiunea nemodernizata a batranei Calea Mosilor sunt inca in picioare, infruntand adversitatile prezentului, intre ele si Biserica Sfintilor cu silueta ei inconfundabila. Ce ar fi Calea Mosilor fara Biserica Sfintilor? Ce se va intampla daca Biserica ce are nevoie urgenta de reparatii se va prabusi la un eventual cutremur?
