Jos porcaria !
In afara de cutremur, anul 1977 mai aduce o lovitura Bucurestilor : Directia Monumentelor Istorice este desfiintata, iar patrimoniul arhitectural al tarii ramane la discretia sotilor Ceausescu, dublati de primarul Gheorghe Pana, vicepresedintii primariei Dumitru Necsoiu si Nicolae Iordache, precum si de directorul Proiect Bucuresti de pe-atunci, Constantin Jugurica si arhitectul-sef al capitalei, Paul Focsa. –>
Pe 2 decembrie 1984, Nicolae Ceausescu face o vizita inopinata la complexul brancovenesc si dupa mai putin de 2 ore de discutii decide daramarea lui si construirea unui tribunal in acea zona. Ulterior proiectele comuniste s-au reorientat spre o sala a sporturilor (sugerata initial in Ciurel), dar si spre un centru sportiv-cultural Daciada (devenit ulterior Sala Polivalenta pentru Cultura si Sport). Constructia centrului a inceput cu fundatiile in 1988 si a fost apoi abandonata dupa revolutie.
Demersul nu era numai intuil, ci si absurd. In diferite harti din acea perioada se pot observa multe spatii virane, egal departate de ce se voia a fi « Noul Centru Civic » si care-ar fi putut servi drept fundatii pentru proiectele unui tribunal sau salii sportive.
Pe filmul lui Nicolaescu
In acest spectru, Sergiu Nicolaescu isi permite sa mai filmeze inca o data la Vacaresti, in 1985. Insa de data aceasta, in filmul « Noi cei din linia intai » regizorul (si de multe ori si scenaristul, producatorul si actorul principal), aduce tancuri, lansatoare de flacari si grenade, precum si varii efecte pirotehnice chiar in incinta manastirii si anticipeaza distrugerile ce aveau sa vina un an mai tarziu.
Filmarile aduc deteliorarea definitiva a portii mari, crucii si fantanii arteziene din fata bisericii.
Another one bites the dust
Odata cu trecerea timpului si constientizarea demolarii iminente, incercarile de salvare din partea BOR, a institutiilor internationale si a oamenilor de cultura devin disperate; Se apeleaza la “Europa Libera”, iar masacrul arhitectural ceausist este masiv criticat in Europa de Vest. Personalitati culturale autohtone din acea perioada, precum Constantin Noica, Geo Bogza, Mihai Sora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu, Victor Ivanovici, Florin Rotaru, Razvan Theodorescu sau Peter Derer semneaza memorii catre Nicolae Ceausescu. Totul, evident, in zadar pentru ca intre 1986 si 1987, intreg complexul sa fie facut una cu pamantul.
Absurdul distrugerilor este atins la inceputul anului 1986, cand, pe numai putin de 9 coloane, apare in revista “Saptamana”, articolul „Minciuna are picioare scurte”, semnat de Corneliu Vadim Tudor. Iata un fragment: „Hotararea conducerii de partid si de stat de a construi un centru civic, pe masura imperativelor epocii pe care o traim, a fost intampinata cu reala bucurie de locuitorii Capitalei. Nu este nici un motiv de suparare, ci dimpotriva, cetatenii orasului se mandresc sa participe in mod direct la o lucrare pe cat de nobila, pe atat de utila”.
Iar in incheiere se precizeaza (halucinant) : „Capitala Romaniei traieste acum cel mai frumos moment urbanistic din intreaga sa existenta, iar bucuria locuitorilor sai nu poate fi adumbrita de nici o propaganda ostila si mincinoasa.”
Anii ’90 si mantuirea neamului
Iata si o vedere aeriana asupra sitului, cu fundatiile viitorului Sun Plaza:
In prezent pe locul colinei unde se afla altarului bisericii de la Vacaresti se ridica Sun Plaza Mall, mai exact un hol, un magazin de jucarii, unul de animale de companie si o agentie a unei banci romanesti.
O delta urbana ocupa locul viran din fata fostei biserici.
Scarile care urca acea colina si care dadeau in aleea cu castani (observabila in imaginile din filmul « Un comisar acuza » si pe macheta), sunt singurele ramasite ale acelei istorii.
Iata si sediul administrativ al Penitenciarului Corectional Vacaresti. O prima cladire, modesta, a fost ridicata in jurul anului 1900. Dupa 1920 apare aceasta cladire, mult simplificata in urma cutremurelor. Dupa 1972, cand se inchide si inchisoarea, intra in conservare ca dupa 1974, cand se urmarea la Vacaresti renovarea totala si folosirea locului ca un muzeu al spiritualitatii medievale romanesti, cladirea aceasta urma sa-si reia rolul de sediu administrativ. Dupa 1990, adaposteste un local al Arhivelor Nationale, iar la inceputul anilor 2000 a fost completata cu o anexa uriasa in spate, spatiul initial dovedindu-se neincapator.
Resturile de coloane si capiteluri ramase din biserica Vacaresti, mutate in graba la Mogosoaia si abandonate intr-un sopron metalic.
O alta ramasita pe cale de disparitie, si anume fresca, impartita de Mogosoaia si Muzeul Cotroceni, originala din Complexul arhitectonic brancovenesc Vacaresti.
In timp ce atentia BOR este indreptata spre curtea Casei Poporului, iar cea a statului spre avize urbanistice pentru mall-uri, se pare ca se uita nu numai de demolarile ce au avut loc la Vacaresti, dar si de minimul de patrimoniu lasat in urma de aceasta : cateva fresce, coloane si imagini abandonate in depozite si prafuite in muzee.
As dori in incheiere sa le multumesc lui Marius si Raiden pentru tot sprijinul oferit (imagini inedite, adaugiri precum si mail-urile explicative ale lui Marius care m-au ajutat foarte mult in construirea acestor articole).
