scris de Ando
(plimbări în Bucureşti – episodul XVI)
Stau în pe lângă Bucur Obor şi, de câte ori mă aflu în zona Pieţei Palatului (şi vremea permite), mă întorc acasă pe jos. Adică o iau pe C.A.Rosetti, Maria Rosetti, apoi pe Popa Petre, traversez Moşilor, intru pe Zece Mese, Foişorul de Foc, Pop de Băseşti, Mihai Bravu şi am ajuns!
De ce aşa? Păi, din mai multe motive: în primul rând, pentru că mi-e silă să merg la Universitate şi să iau troleul care, de aici, practic, se târăşte până la Parcul Pache pe un bulevard Carol îngust şi aproape permanent arhi aglomerat. Starea asta de “nemişcare”, amplificată de aglomeraţia cvasi permanentă de pe 85 sau 69 mă deprimă – mai ales când afară sunt 35-37 de grade.
Al doilea motiv ar fi acela că traseul respectiv nu mă plictiseşte niciodată pentru că oferă o mulţime de variante “colaterale”. Oricând, mă pot abate de exemplu, prin grădina Icoanei, pe Dumbrava Roşie, apoi pe Dacia până la Foişor. Sau, din Jean Louis Calderon, s-o iau pe Thomas Masaryk, spre Vasile Lascăr şi apoi să mă afund pe una din străduţele întortocheate care să mă scoată cumva în Moşilor. De fiecare dată, e o adevarată desfătare. Sigur însă, adevăratul şi cel mai consistent motiv, este reîntâlnirea vizuală cu veritabilul “ghiveci” urbanistic al acestei zone pe care o consider atât de caracteristică pentru Bucureştiul de ieri şi de azi.
Avem de toate pe acest parcurs.
Vile sofisticate, adevărate mini palate, cu foişoare, turnuleţe, peroane şi alte brizbrizuri:
… alături de case simple, cu sau fără curte:
Apoi, genul de blocuri vechi, masive, impunătoare, prezente în toate intersecţiile.
Dar şi bloculeţe cochete, pline de personalitate:
Pe urmă, sunt câteva ansambluri de clădiri de locuit, amplasate în jurul unor curţi interioare mari, retrase de la linia trotuarului, unele cu aspect de citadelă străjuită de arcada cu porţi:
… altele mai discrete, adăpostite de verdele copacilor:
Nu mai vorbesc de detalii! Garduri şi feronerii:
Uşi de toate felurile:
Apoi balcoane şi balconaşe.
Numere de case, felinare, ornamente.
Erau vremurile când arhitecţii sau constructorii îşi puneau fără ruşine numele pe lucrările lor:
Ei bine, puteau să lipsească “noutăţile” din sticlă şi beton?
Sunt destule şi, sigur, se vor mai ridica şi altele, cu sau fără scandal. Cel mai recent mediatizat este cel de aici, cu casa de pe Maria Rosetti 38 , unde, în spatele “cojii” – deocamdată în picioare – se lucrează de zor.
Mă opresc. Dar am de gând să revin pentru că mai sunt atâtea de scotocit, de pozat şi de spus.
Eu zic că merită la contrapartidă cu mersul în troleibuz, mai ales într-o zi de toamnă blândă.
