“Poveşti din Bucureşti” – o aventură cu arhivişti, istorici şi nu numai…

 

 

Ca să poţi contempla un oraş în toată misterioasa lui ambiguitate, n-ai decât vreo două şanse: fie să-l priveşti cu ochiul virgin al noului venit, fie să ţi-l povestească cineva. Cei mai mulţi bucureşteni de vârsta mea s-au născut într-un oraş în care încă mai existau grădinile cu dalii şi ferestrele cu perdele croşetate, glodul mahalalei interbelice şi muzicile ţigăneşti tradiționale, mirosul de oţet al murăturilor de toamnă, nunţile cu bairam în plină stradă. Au crescut însă într-un oraş de betoane, s-au jucat prin gropile fundaţiilor de blocuri etern neterminate, au şterpelit castane şi muşeţel din curţile abandonate ale unor case în curs de demolare, fără să se sinchisească prea mult de poveştile de viaţă din spatele zidurilor ştirbe. Cei mai mulţi eram convinşi – şi poate încă mai suntem – că acesta e mersul inexorabil al progresului urban. Cei mai mulţi nici nu ne mai putem imagina viaţa fără goana matinală spre staţia de metrou, fără blocajele în trafic, fără asfaltul etern găurit al şoselelor depășite de situație, fără sclipiciul de prost gust al reclamelor pe pereţii blocurilor de prin centru sau de prin noile mahalale. Cei mai mulţi nu prea iubim – sau nu recunoaştem că iubim – acest oraş murdar şi eteroclit. Visăm la capitalele europene cu care el nu are încă nicio şansă să se compare, urcăm în fiecare zi câte un număr zdravăn de etaje, înjurăm liftul cînd se strică, înjurăm administratorul sau pe băbuţa de la parter, oameni care petrec prea mult timp la fereastră şi aparent singurele fiinţe contemplative pe care le cunoaştem. E purgatoriul nostru cotidian, în formă de cutie de chibrituri, un univers ce pare să nu mai aibă demult nimic misterios. Din când în când, mai ales în serile de vară, ne scufundăm în hărmălaia de bon ton a localurilor din Centrul Vechi, căutând ceva, nu prea ştim ce.

Împreună cu colegii de la Arhivele Bucureştiului (pentru puţinii cunoscători, cele de pe Calea Văcăreşti) am experimentat însă şi o altă realitate. Una în care câteva zeci de pasionaţi – cei mai mulţi de o anumită vârstă, dar şi destui tineri, chiar foarte tineri – vin zi de zi la sala noastră de studiu pentru a cerceta, înţelege, iar mai apoi repovesti saga Bucureştiului, aşa cum ochii noştri au uitat să îl vadă.

Ideea acestui ciclu de conferinţe s-a născut din dorinţa noastră de a-i ajuta şi de a ne ajuta. Pentru ei, cei care ştiu şi vor să povestească, ar putea fi un loc în care poveştile lor să-şi poată găsi ascultătorii. Pentru noi, cei ale căror priviri citadine şi-au pierdut de mult virginitatea, ar putea fi o cale de a ne regăsi în Bucureştiul parţial uitat, parţial scufundat în amintirile copilăriei noastre: oraşul misterios, romantic, cosmopolit, uneori tandru, alteori foarte crud, colcăind de “romanţuri” căldicele, de pasiuni devastatoare, cu aerul greu deopotrivă de la parfumul de roze şi de la oţetul pentru murături, oraşul dispărut peste care pasul nostru de locatari la bloc trece necruţător fără să-i bănuiască existenţa fantomatică.

Ar putea fi…

În încercarea de a-l face să fie, am găsit un complice avizat în proprietarul unuia dintre locurile mitice – ba chiar mitíce :) – ale memoriei bucureștene: Caru’ cu Bere. Unde s-ar putea împărtăși mai bine poveștile Bucureștilor decât în locul care le-a văzut, pe nu puține dintre ele, născându-se, evoluând (ca orice istorie care se respectă) în spirala amețitoare a vieții citadine, apoi căzând în uitare doar pentru a fi înlocuite de altele și de altele, și de altele…

În cea mai recentă carte a sa, invitatul de onoare al acestei prime conferințe din ceea ce sperăm să devină un ciclu lunar, profesorul Andrei Pippidi, scria despre București că ar avea “o frumusețe sfâșietoare, ca a oamenilor pe care i-ai iubit când nu mai au decât puține zile de trăit”. Dacă într-adevăr așa stau lucrurile, atunci cu atât mai mult Bucureștiul are nevoie de exercițiul nostru de memorie.

 

Sursa: http://savonarolawho.wordpress.com/2012/10/15/povesti-din-bucuresti-o-aventura-cu-arhivisti-istorici-si-nu-numai/