să treci prin Cişmigiu, să te opreşti cîteva minute pe-o bancă, să te uiţi la flori, la copaci… e frumos; şi un pic banal! Dar banalul ăsta Cişmigiu are şi lucruri vechi şi nemaipomenite.
… le-am căutat într-o dimineaţă răcoroasă de-nceput de toamnă. Prin parc era puţină lume; măturătorii încercau să strîngă mizeriile lăsate cu o seară înainte; ciorile-şi luaseră de mult zborul pe cîmpurile din afara oraşului – era linişte. Am putut căuta fără grabă piese vechi şi frumoase de mobiler urban – rămăşiţe ale unor vremuri cînd lucrurile se făceau cu gîndul la omul care se va bucura văzîndu-le.
… pe lîngă ele treci de-atîtea ori fără să le bagi în seamă! Şi-i aşa păcat!
… avem lăcuşoare mocirloase, dar drăguţe. Ce să mai zici de lacul cel mare? Adînc pîn-la brîu. Şi cu un pod despre care, în copilărie, puteam să jur că e făcut din crengi adevărate…
… stîlpi vechi, pe care nimeni nu-i mai poate da jos!
… cu adevărat interesante sînt locurile retrase. Colţul şahiştilor – unde pe vremuri, luni dimineaţa era mare, mare zarvă! Microbiştii se strîngeau şi făceau şi desfăceau etapa:
… uitaţi-vă ce festin, ce încîntare, ce boierie de fier forjat!
Rotonda scriitorilor îi la un pas! Şi aici se mai păstrează intacte frumuseţi.
… îmi plac lanţurile astea, îmi plac mult. În copilărie le vedeam şi prin Herăstru, prin multe locuri. Mai sînt şi-acum, dar tare puţine! Tot pe-aici mai găseşti bănci de piatră de neclintit:
… dar şi alte bănci vechi, pe aleile din jur:
… şi garduri vechi, şi gărduleţe vechi:
… şi Cetatea are colţurile ei frumoase, cu detalii încîntătoare, să ştiţi:
Da – ăsta-i Cişmigiul. Şi-i aşa doar la o primă vedere. Dacă-l iei la puricat, sigur mai dai şi de alte chestii vechi, care-ţi umplu sufletul de bucurie.
Articolul ăsta ar fi mers şi în serialul cu plimbări, şi în cel cu civilizaţia publică; dar l-am lăsat aşa, de capul lui – despre comorile Cişmigiului.
