Printre cei care trecuseră pragul casei din Piața Romană nr.7, încă de acum aproape jumătate de secol, se afla și domnul Haralambie Pop Vasile. Pe atunci se număra printre numeroșii amici ai amfitrionului de la etajul casei. Fiind foarte tânăr și săritor din fire, a fost rugat într-o zi să ajute la zugrăvirea unei anticamere de la parter care fusese pictată pe tavan și pereți de o mică inundație a etajului. Pentru Haralambie Pop Vasile a fost floare la ureche, doar zugrăvise câteva apartamente pe care le lua cu chirie, după ce fusese nevoit să plece din casa soției… Dar asta este o altă poveste…
După ce a terminat treaba pentru care fusese rugat, a primit laudele binemeritate, printre care i-a rămas în minte că ar fi nici mai mult, nici mai puțin decât „maestrul cromaticii”, chiar dacă folosim doar humă.
După un timp chiar s-a ocupat de pictat cu un oarecare succes, mai ales printre colegii și cunoștințele sale. Dacă ar fi să vorbim ceva despre aceste mici opere anonime, e aproape neverosimil să ne amintim de unele întâmplări generate de aceste picturi care conțineau și ceva misterios, un parfum sau o otravă care împlineau sau cel puțin multiplicau dorințele cele mai ascunse ale posesorilor care le puneau pe perete.
Astfel unele au produs mari prefaceri pentru cei care posedau tablourile dar nu și le puteau explica. Unul s-a îmbogățit dar și-a pierdut pe cineva care îi fusese drag în tinerețe – acesta avea portretul unei femei care plutea puțin sub suprafața unor unde translucide. Un altul a cumpărat cu un preț derizoriu un cocoș cântând pe o grămadă de bani. Bineînțeles că s-a îmbogățit, dar ce folos că nu putea dormi aproape deloc, căci tot timpul auzea un cocoș cântând. Ceea ce este însă de neînțeles este că nimeni nu făcea legătura între reprezentările din tablou și cele ce se petreceau în vecinătatea acestuia. Acesta este motivul pentru care nu am să vă destăinuiesc sala unde expune și azi picturi domnul Haralambie Pop Vasile.
(horia petru vertan)
