M-am gîndit să scriu un articol mai altfel; fără să am o temă anume. Am ales maşini de care mi-e drag într-un fel mai special, despre care mi-a părut rău să le văd ruginind, sau pe care mi-a plăcut să le văd – pur şi simplu…
Încep cu o frumoasă americană; dar una dintre cele mai cuminţi – ia, un soi de Volgă mai dichistă. E un Ford Fairlane ‘56 şi arată foarte bine.
… ce bucurie să vezi maşina asta-n liniştea unei străzi frumoase! Ornamentul de pe capotă e criminal; la propriu – dar pe-atunci nu prea se bătea monedă pe siguranţa pietonilor, cred…
Mergem să vedem un Volkswagen – unul din modelele populare-n copilăria mea: un Typ 3, un 1600.
E genul de maşină căreia-ţi vine să-i dai tîrcoale pe toate părţile. Acest model de VW s-a fabricat în anii ‘60 şi un pic în anii ‘70. Sînt multe modele: sedanuri, break-uri (Bogdan are unul…) Ando a fotografiat un hatchback – mai precis, un fastback.
Dacă tot ne-am uitat atîta la Olimpiadă, să ne bucurăm şi de una dintre acele chestii care au devenit simbol englezesc – grozav se pricep oamenii ăştia să creeze simboluri – şi anume autobuzul londonez:
… tot Ando a fost pe-aproape cînd a apărut autobuzul ăsta transformat în reclamă ambulantă. Este un Routemaster (mai mult nu mă pricep) – model care a fost fabricat începînd cu sfîrşitul anilor ‘50. A fost exploatat pînă în anii 2000; de ce să nu foloseşti o aşa marcă înregistrată, dacă o ai?
Eu, de fiecare dată cînd trec pe lîngă un ARO mă opresc cu drag, mai ales cînd îl văd pe picioare. Ăsta e unul din modelele norocoase: un 243 casat de armată – ceea ce înseamnă că e o maşină care a fost şi destul de îngrijită la viaţa ei. Noi am fabricat maşinile ARO din anii ‘70. Prima generaţie avea faruri dreptunghiulare; mai apoi farurile au fost rotunde:
Cînd noi făceam astfel de maşini, genul de teren nu era atît de popular. Fireşte, exista Jeep-ul, exista Land Roverul – pe care japonezii deja-l copiau în Land Cruiser. Şi-n Statele Unite se făceau multe maşini de teren; mă uitam – prin reviste – la modelul Wagoner şi mă gîndeam că şi ARO-ul nostru îi era un soi de rudă săracă. Cu vremea, din Wagoneer s-au tras modele ca Cherokee şi Grand Cherokee. Iat-un Grand Cherokee din anii ‘90 care stă şi zace:
Nu departe de el rugineşte – cu greu, tare cu greu! – o maşină care nu vrea să moară: un Volvo din seria 200, care are mai bine de 35 de ani. Săraca, nu se dă bătută.
Vă las cu un camionel de prin anii ‘70: un Mercedes T1 (sau T2? – nu m-am dumirit, dar nu contează.) Îmi place de mor botul elegant al dubiţelor astea; nu degeaba-s Mercedes, nu?
