… dornic de spaţiu şi de verdeaţă, mai ajung prin parcurile sectorului 4. Vă daţi seama – e chiar bine să ai cum să treci din Parcul Carol în Parcul Tineretului; iar de acolo, în Parcul Copiilor mai e un pas.
Ca orice lucru făcut de Piedone, Parcul Copiilor e chinuitor, e obositor, e de neam-prost. Cu toate astea, e îngrijit, e rezistent, e funcţional – şi asta e ceva de lăudat.
Şi mai are Parcul ăsta, al copiilor, ceva. Are o perspectivă…. mamă-mamă!
Întotdeauna mi-a plăcut cum se vede de pe dealul Piscului (dealul cu Polivalenta, ca să mă fac înţeles mai bine) – doar că multă vreme nu aveai ce vedea. Acuma, în zare, se aşterne verdeaţa parcului, se văd blocurile noi de pe Văcăreşti (cele mai interesante blocuri ceauşiste) şi – de ce nu? – chiar şi blocurile ansamblului de la Abator – Asmita.
O privelişte destul de interesantă. Anul trecut era – sus pe deal – şi o roată mare; mă gîndeam să mă sui şi să admir oraşul de sus, dar anul ăsta nu mai am în ce.
