Motto: „Vai lumii din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului prin care vine sminteala!” (Sfântul Evanghelist Matei).
„Vai omului prin care vine sminteala ” avertizează Sfântul Evanghelist Matei căci, „osânda este aceasta că lumina a venit în lume și oamenii iubiră întrunericul decât lumina pentru că faptele lor erau rele” ne mai spune Sfântul Evanghelist Ioan.
Într-o țară care nu oferă tinerilor orizonturi de așteptare este firesc să existe o foarte redusă speranță de viață îndelungată. Și nu avem nevoie aici neapărat de statistici pentru argumente. Putem vedea cu ochiul liber cum se topesc pe picioare demografiile cele mai vulnerabile dar și cele mai batjocorite de cei puternici: copii și bătrânii.
Și față de mizeria socială în care se zbat miloane de români, deveniți sclavi sociali pe exploatarea economică numită România, care este cuvântul bisericii? Este el alinare? Sau alienare? Patriarhul bisericii ortodoxe române a oferit, cu un cinism greu de prevăzut pentru un decident responsabil, cea mai neașteptată perspectivă asupra speranței de viață a poporului român. Patriarhul nu cuantifică speranța prin sufletele care se nasc și vor lumină. Nu-l interesează dorințele, idealurile, proiectele de viață ale poporului român. Acestea aparțin hazardului și nu eternului. Sunt sortite pieirii pământești și nu au valoare pentru suflet. Probabil de aceea patriarhul nu se îngrijește defel de orfelinate, sanatorii, azile, școli, spitale, educație, de sănătatea sufletească a celor disperați.
Patriarhul oferă numai o imagine pentru amețit proști: trăiți, munciți, suferiți, căci speranța nu este în viața de aici, iar „viața este în altă parte” pentru a-l parafraza pe Kundera.
Pentru Patriahul BOR, viața mea nu este aici. Este insignifiantă pentru privirea lui. Pentru gestul lui. Speranța mea nu trebuie să fie în ziua de mîine, în viitorul copilului meu, în alinarea suferințelor bătrânilor mei părinți sau a colegului de generație, nu! Pentru capul bisericii, eu trebuie să am speranță și ideal numai pentru viața de apoi!
Dacă la speranța de viață românii stau cel mai prost din Europa, ne-a mai rămas speranța în viața de după moarte, unde suntem pe primul loc în Europa! Cât cinism! Și ce aroganță! Parcă ar fi un ofițer de informații, un securist care te-a găsit unde nu trebuie și te aștepți să-ți tragă un șut în dos, cu sete! Ce-ți trebuie speranță în viața asta, așteapt-o pe cea de apoi! Și în timp ce dă astfel de sfaturi, șefia BOR investește în propriile proiecte turistice, hanuri și hoteluri cu restaurante prin curțile mănăstirilor; magazine cu suvenirurui pina și în Gara de Nord.
Iar ce este mai grav, BOR sprijnină puterea politică în defavoarea interesului național și în contradicție cu așteptările poporului român. Nu-i de mirare să-i ignore speranța la o viață mai bună și mai îndelungată pe acest pământ. Căci patriarhul Daniel s-a mărturisit în felul următor: “La capitolul speranță de viață după moarte, românii stau excelent, aceasta fiind de o eternitate pentru bărbați și ceva mai mult pentru femei. E lucru știut că femeile trăiesc mai mult”(sic!), “Ce să zic, e foarte nasol să trăiești într-o asemenea societate, pentru că n-ai nici o siguranță. Azi ești și mâine-poimâine faci 90 de ani, mori de bătrânețe și nu mai ești”, a spus cu tristețe Daniel.
După cele spuse și cele ce se văd prin opulența unor slujitori ai bisericii, este într-adevăr „foarte nasol să trăiești într-o asemenea societate” după cum este la fel de nasol să uiți rugăciunea evreului Moise Maimonide „Doamne, Dumnezeul meu! Îndepărtează de mine idea că sunt atotputernic și că pot orice!”
Dar, Evanghelia după Matei(27.64) ne avertizează că „va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintîi”. În consecință, este posibil ca în Rai să fie mai mulți oameni cu frică de Dumnezeu decât oameni cu iubire de Dumnezeu. Ceea ce propovăduiește BOR prin cuvintele patriarhului nu este iubirea ci frica. Obligația. Impunerea.
Nota bene: Iisus a zis: „Vă dau vouă poruncă nouă, să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit eu așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”(Sfântul Evanghelist Ioan: 13, 34-35). Într-adevăr, este cu mult prea nouă pentru societatea noastră patriarhală dar și pentru viziunea BOR.
