… n-am mai vorbit de multă vreme despre anii 90 bucureşteni: au fost şi anii în care ne-am apucat să comunicăm. Şi am comunicat în toate felurile: şi mai ales pe ziduri. Primele graffitti le-am văzut – eu, în viaţa mea – undeva prin ‘88-’89, pe la Arhitectură şi jos la metrou, la Unirii; nu erau politice, (poate alea erau şterse pe dată) ci mai degrabă pop: scria doar BEAT STREET – era un film în vogă pe-atunci.
Anii 90 au fost anii în care Bucureştiul a descoperit sprayul cu vopsea.
Greu mai găseşti graffitti originale rămase din 1990. Oricît am dat tîrcoale Universităţii, Arhitecturii şi zonei Rosetti – leagănul democraţiei stradale – nu am găsit vreun înscris despre care să pot zice sigur: DA! e de-atuncea.
Mai puţin ăsta – de pe Carol, înspre Rosetti:
… făcea parte din sintagma “GUVERN CREŞTIN FĂRĂ COMUNIŞTI” – şi în cel mai rău caz poate fi din 1991. Remarcaţi grafia; literele astea impuneau, erau reuşite, elegante – nu le-a scris vreun fitecine.
Mi-aduc aminte de graffitti-ul cu “NU VĂ FIE FRICĂ, ILIESCU PICĂ” sub care un hîtru completase “PE MĂTA”. Mi-aduc aminte de mîzgăleala atît de simpatică, de lîng-o sifonărie de pe la Puişor: “SIFON PENTRU PETRE ŞI ION”. Mi-aduc aminte de multe. Dar azi nu mai sînt.
Azi? Azi la ţărănişti, în Rosetti, se păstrează vie flacăra democraţiei. Ca să aprindă cu ea grătarul la terasă.
