Școli de Vară pentru copii – Astronomie, Actorie, Desen, Dezvoltare Personală

 

Chiar dacă vara înseamnă vacanță și căldură mare, Școala de Arte și Maniere îi invită pe cei mici să își petreacă timpul într-o atmosferă răcoroasă, plăcută și plină de inventivitate, care le va fructifica din plin vacanța de vară.
În perioada lunii iulie vom organiza câteva Școli de Vară, cu program intensiv, de luni până vineri, menite să le ofere celor mici activități interesante, creative și pline de voie bună, care să îi ajute să își dezvolte talentele și să își descopere noi pasiuni.
Între 2 și 5 iulie îi invităm pe copiii pasionați de astronomie să ia parte la Școala de Vară de Astronomie (8-13 ani), în compania unuia dintre cei mai îndrăgiți lectori, Adrian Șonka, coordonatorul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” din București. Împreună, vom parcurge o călătorie de milioane de ani lumină, pornind de pe Terra şi oprindu-ne în cele mai îndepărtate galaxii ale Universului.
Continuăm programa Școlilor de Vară în săptămâna 9-13 iulie cu un alt atelier pasionant pentru cei mici, Școală de vară de arta actorului pentru copii (6-13 ani), în compania actriței Smaranda Caragea, carismatica actriță ce interpretează vocea Hannei Montana din celebrul serial de televiziune.
Pentru că desenul este cea mai bună metodă de a-și exprima talentul și creativitatea, cei mici sunt invitați între 16 și 20 iulie la Primii pași în Desen – Școală de Vară (4-6 ani), alături de Teodora Vărzaru, Președintele Uniunii Studenților de la Arte si profesor de modelaj.
Ultima săptămână din iulie, între 23 și 27 iulie, o vom dedica dezvoltării personale și emoționale a copiilor, prin intermediul Școlii de Vară de Dezvoltare Personală prin Artă (7-12 ani), atelier susținut de Simina Timariu, specialist în psihodiagnoză și consiliere psihologică.
Locația de desfășurare a Școlilor de Vară este la sediul Școlii de Arte și Maniere (Str. Ștefan Mihăileanu, nr. 28B, mezanin, ap. 2, int. 2), iar detalii referitoare la taxele de curs, orele de începere și modalitatea de înscriere le găsiți direct pe site-ul nostru: www.scoaladeartesimaniere.ro.