Rotonda din Geoagiu a ajuns sală de curs

Biserica rotondă de la Geoagiu este un unicat în România, prin vechimea şi forma sa. Ca multe alte monumente de istorie şi arhitectură, se odihneşte netulburată de paşii turiştilor, învăluită în discreţia unui anonimat aproape perfect. Mai mult, recent, proprietarul, adică Biserica Reformată, a găsit de cuviinţă să îi dea o destinaţie cât se poate de lumească.

Biserica are o navă cu diametrul de 5,5 m şi o absidă de 2 m ©7C

Ca să ajungi la ea trebuie să ceri ajutorul localnicilor din Geoagiu, deoarece niciun indicator nu îţi arată pe unde să o iei. La câteva sute de metri de partea „ultracentrală” a oraşului (care, de fapt, numai oraş nu e), dincolo de un parc care ascunde vechea clădire a liceului agricol din localitate, din şoseaua principală se face un drum la dreapta, care apoi o coteşte la stânga, imediat după acest cot ivindu-se mica biserică, de doar câţiva metri pătraţi.

Intrarea în curtea rotondei se face printr-o poartă ruginită, iar drumul spre edificiu trece apoi printre bălăriile şi buruienile dese care asediază biserica. Un băiat care îşi face de lucru în curtea bisericii, lângă o clădire unde funcţionează o tabără pentru tinerii de confesiune reformată, este singurul capabil să dea detalii despre starea bisericii: „e bine ţinută, nu pică”. O veste bună, desigur.

Când am ajuns la Geaogiu, într-o zi caniculară de iulie, persoana care păstrează cheia rotondei era, bineînţeles, la ştrand, la Geoagiu-Băi, să se răcorească. Aşa că a trebuit să mă mulţumesc să privesc biserica din exterior. Zidurile masive, construite simplu, chiar frust, din cărămidă romană şi piatră de râu, se ţin într-adevăr bine, în ciuda celor aproape 1.000 de ani de când au fost ridicate. Tencuiala s-a păstrat doar pe ici, pe colo, fapt care dă o senzaţie de lucru neterminat. Deasupra uşii, un bec cu abajur, contemporan cu rechinul de porţelan de pe televizor, dă ca nuca în perete.

Intrarea este străjuită de un abajur „ţepos” ©7C
Interiorul bisericii a fost transformat în sală de curs ©7C

Prin geamurile de mici dimensiuni se poate observa bine şi interiorul. Unde intervine şi surpriza: biserica a fost transformată în sală de curs. Câteva scaune care mi-au adus aminte de mobilierul cantinelor din internatele anilor 80 sunt dispuse dezordonat în jurul unor măsuţe rotunde. „Se ţin cursuri de chitară”, desluşeşte tânărul aflat în preajmă. Apoi începe şi el să ciupească de corzile unui astfel de instrument.

Concluzia e logică – tinerii care vin aici în tabără nu au o sală propice unde să înveţe chitara, iar atunci Biserica Reformată, organizatorul taberei, le-a pus la dispoziţie rotonda. Următorul pas ar fi să le facă şi o discotecă, tot acolo.

Bun, şi totuşi, de ce ar merita rotonda de la Geogiu o altă soartă? Pentru că este singurul lăcaş de cult de acest tip care a supravieţuit până acum în România, pentru că este datată în secolul al XI-lea sau al XII-lea, lucru care o face să candideze la statutul de  cea mai veche construcţie aflată încă în picioare de pe teritoriul României, pentru că materialul de construcţie folosit la edificarea ei – cărămida romană – provine din spolierea ruinelor anticei Germisara, pentru că bisericile tip rotondă sunt dintre cele mai arhaice tipuri de biserici din Europa Centrală.

Rotonda de la Geoagiu ©7C
Rotonda din Selo, Slovenia/ wikipedia
Rotonda Stary Plzenec, Cehia/ wikipedia

Acestea sunt doar câteva motive pentru care rotonda de la Geoagiu ar merita o soartă (mult) mai bună. Exemple de rotonde foarte bine păstrate şi puse în valoare prin transformarea în obiective turistice abundă în ţările din jur. Din păcate, în România, monumentele – şi odată cu ele şi frânturile de istorie pe care le spun – sunt condamnate la mizerie şi uitare, câteodată chiar şi atunci când proprietarii sunt unguri.