s-ar putea s-o scoatem la capăt

Cred că ne căcăm prea tare pe noi. Ba ne mîndrim că sîntem români, ba ne e ruşine; cînd ar trebui – pur şi simpu – să ne vedem de treaba noastră şi să ne batem capul cu prostii mai încolo.

Cred că ar fi cazul să terminăm cu tîmpenia aia străveche pe care o auzim una-două: “‘ţara arde şi baba se piaptănă”. Ţara o să ardă tot timpul. Mereu va fi ceva rău, mereu va fi ceva prost; aşa că am putea să acceptăm asta – şi să ne pieptănăm mai des.

Mereu va fi cineva care să ne-o tragă: un ministru, un deputat, un primar. Şi ce? O să ne scuturăm de praf şi o s-o luăm de la capăt.

Şi Bucureştiul, credeţi-mă, e locul cel mai bun ca s-o iei de la capăt. Cîţi dintre noi nu şi-au schimbat vieţile în oraşul ăsta şi datorită oraşului ăsta? Unde – dacă nu aici – sînt oportunităţile de orice fel, şi bune, şi rele?

Mă uitam la Centrul Vechi; e cel mai bun exemplu. Cine se gîndea acum zece ani că locul ăsta va deveni un magnet turistic şi social? Locul ăsta, doar cu puţin ajutor public, a urcat, s-a transformat în ceva. Acuma, s-ar putea să nu ne placă, să nu ne convină ce a devenit Centrul Vechi – dar ce dacă? Ghinion! Faptul e consumat!

Oraşul ăsta e mai puternic decît acceptăm. Oraşul ăsta nu ştie prea multe; ştie că vrea să se distreze, să consume, să strălucească – păi atunci, s-o facă!

Nu e nimic greşit în distracţie!

Nu-i mai bine să te duci seara la plimbare decît să te uiţi la politică la televizor şi să mănînci cartofi prăjiţi şi să înjuri stăpînirea?

Nu-i nimic greşit în consum!

Nu-i mai bine să ieşi seara în oraş, să bei suc şi să caşti gura decît să stai ca dobitocul în parcarea din spatele blocului şi să spargi seminţe?

Nu-i nimic greşit în strălucire!

Centrul Vechi, aşa fals şi spoit cum e, e bun! Şi e un exemplu bun de lucru care – lăsat şi ajutat puţin să crească – creşte!