Crucea Caraimanului

Autor: Andrei Berinde

De peste opt decenii se înalță semeață pe vârful Caraiman, fiind binecunoscută oricui a trecut măcar o dată prin stațiunile montane ce se întind de-a lungul Văii Prahovei. Mulți dintre noi, fascinați de silueta sa monumentală, s-au oprit, preț de o clipă, spre a-o privi mai bine. Alții, s-au mulțumit doar s-o imortalizeze în grabă, de pe fereastra trenului ori a vreunuia din automobilele ce traversează zilnic orașul Bușteni, iar cei mai curajoși au admirat-o de aproape, încumetându-se să urce până pe platoul Bucegilor, cu telecabina, ori pe dificila potecă de munte ce străbate versantul abrupt al  Jepilor Mici.

Şi totuși… deși imaginea acestui monument, unic în Europa, atât prin amplasamentul cât şi prin dimensiunile sale (în momentul inaugurării sale, „Crucea” ridicată la altitudinea de 2291 m., fiind cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană), a devenit atât de binecunoscută, istoria sa reală a rămas, în mare parte, nedescoperită, unele aspecte ale ei reprezentând astăzi punctul de plecare pentru o serie de ample controverse, ori lăsând locul unor întrebări ce nu și-au putut afla încă un răspuns pertinent.

Însuși numele sub care a rămas în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului XX dă naștere unei controverse,  în documentele de arhivă şi în lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani ce au trecut de la inaugurarea impunătoarei structuri metalice, regăsindu-se nu mai puțin de trei titulaturi diferite. Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecțiile Arhivelor Naționale ale României e numele de „Monumentul Eroilor”, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman”.

O a treia variantă ce și-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare: „Crucea Eroilor Ceferiști”, pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului, ce a avut loc între anii 1926 – 1928, a fost realizată prin efortul lucrătorilor Direcției de Poduri din cadrul Direcției Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicațiilor editate de-a lungul existenței „Crucii” nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcția propriu-zisă a monumentului, fapt ce a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificația istorică a acestei opere de arhitectură şi mai ales de eroii a căror amintire o evocă.

Luând ca bază de pornire a cercetării, înscrisul săpat în piatra plăcii comemorative ce se află plasată pe fațada vestică a soclului pe care se înalță „Crucea”: „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuți în Primul Război Mondial 1916 – 1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926 – 1928”), cercetătorul dornic să dezvăluie, fie şi parțial, adevărul istoric despre acest unicat cultural european, se vede nevoit să considere credibile informațiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie ideea realizării monumentului, „Societății Cultul Eroilor”, ce funcționa încă din anul 1919, sub denumirea inițială de „Societatea pentru Mormintele Eroilor Căzuți în Război” şi sub înalta ocrotire a Prințesei Maria, cea care avea să fie încoronată Regină a României, în ziua de 15 Octombrie 1922.

Continuând studierea puținului material documentar ce se păstrează încă în inventarul Direcției Județene a Arhivelor Naționale Prahova şi coroborând informațiile prezentate în paragraful anterior cu prevederile „Legii asupra regimului juridic al mormintelor de război din România”, document ce reglementa activitatea „Societății Cultul Eroilor” şi a diverselor comitete particulare cu scopuri similare, cercetătorul istoric va descoperi o nouă situație paradoxală: prezența pe teritoriul orașului Bușteni a două „Monumente ale Eroilor”, fapt ce nu face decât să sporească caracterul contradictoriu al datelor preluate de sursele bibliografice secundare.

Deși unele surse descriu pe larg activitatea „Comitetului pentru Ridicarea Monumentului Eroilor”, coroborând datele noi pe care ele le oferă cu prevederile legislației  în baza căreia avea loc activitatea „Societății Cultul Eroilor”, documente ce impuneau ca monumentele comemorative să fie ridicate numai în memoria eroilor colectivi ori a celor simbolici, fiind interzisă individualizarea lor, se poate trage concluzia că acest al doilea „Monument al Eroilor” este de fapt statuia existentă şi astăzi în piața din fața Gării Bușteni, lucrare inaugurată la 9 Septembrie 1928, în cadrul unei ceremonii solemne, menite a evoca memoria Caporalului Constantin Muşat.

Păstrată în memoria colectivă şi sub numele de „Monumentul Ultimei Grenade”, opera sculptorului Ion Dumitru Bârlad (1860 – 1964) a fost ridicată în anul 1927, prin intermediul antreprenorului italian Carlo Costa.

Astfel, deși surprinzătoare la prima vedere, discrepanța majoră între abundența mențiunilor despre ceremonia inaugurării statuii din Piața Gării şi lipsa oricăror mențiuni explicite despre cea a „Crucii de pe Caraiman” plasează sub semnul îndoielii ipoteza inaugurării sale în data de 14 Septembrie 1928, de „Ziua Sfintei Cruci”.

Pentru a spori şi mai mult misterul, majoritatea mărturiilor fotografice ce-au supraviețuit trecerii anilor redau o situație comparabilă cu silueta actuală a monumentului, fapt ce pune sub semnul întrebări afirmațiile ce susțin varianta construcției ulterioare a soclului din piatră şi plasarea inițială a „Crucii” direct pe stânca vârfului Caraiman.

Şi totuși… în ciuda acestor contradicții istorice, ce știm astăzi despre „Cruce”?

Ne sunt cunoscute numele unor personalități din domeniile arhitecturii şi construcțiilor din primele decenii ale secolului XX, ce s-au implicat în realizarea acestui monument unic în Europa. Astfel, ne este cunoscut faptul că întregul proiect al ansamblului a fost opera arhitecților români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. La fel, ne sunt menționate numele celor doi mari ingineri ce au realizat studiile de rezistență ale monumentului: Alfred Pilder şi Teofil Revici, precum şi a celor ce-au urmărit în fiecare clipă ridicarea „Crucii”, dirigintele de șantier Nicolae Stănescu şi șeful de șantier V. Bumbulescu, deosebită fiind şi activitatea lucrătorilor din cadrul a două secții de linii (L1 şi L5) aflate în subordinea Direcției Generale C.F.R., ale căror eforturi, adeseori supraomenești, au fost posibilă existența acestui simbol cultural național (introdus în lista monumentelor de patrimoniu, sub codul PH-IV-mon-A-16887).

La fel de indubitabil este şi sprijinul acordat de frații Schiel, ce au pus la dispoziția constructorilor funicularul fabricii de hârtie din Bușteni, instalație cu ajutorul căreia au fost transportate mare parte din elementele metalice necesare ridicării „Crucii”.

Mai mult decât atât, demnă de remarcat este şi implicarea comunității locale din orașul Bușteni, ai cărui locuitori și-au folosit atelajele şi animalele de povară, ce-au fost folosite intens pentru a urca până pe platoul Bucegilor restul materialelor necesare construcției soclului pe care se înalță monumentul.

Deosebite sunt şi caracteristicile acestei opere arhitectonice şi tehnice: înălțimea totală a ansamblului – 37,6 metri; lungimea brațelor laterale – 14 metri; presiunea maximă suportată de grinda metalică – 300 kg/cm²  (în ipoteza astupării complete cu zăpadă şi cu gheață a golurilor dintre zăbrelele structurii); iluminarea monumentului – realizată inițial cu un generator şi cu 120 de lămpi de 500 W (în prezent alimentarea cu energie a celor 300 de becuri montate în anul 2003  realizându-se prin intermediul cablului subteran ce pornește de la releul situat pe vârful Coştila).

Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului XX, amenințată chiar cu dispariția (spre sfârșitul deceniului patru al secolului trecut existând chiar voci ce au cerut secționarea brațelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roșii în vârful coloanei metalice), devenită un element al cotidianului ultimelor două decenii, privită cu admirație de majoritatea celor ce străbat Valea Prahovei, „asaltata”, tot mai des, de cei ce își găsesc un titlu de glorie efemeră din marcarea numelui prin intermediul diverselor înscrisuri grafitti așternute pe piatra soclului, ori prin slovele scrijelite în grabă pe ușa de acces în interiorul ansamblului, „Crucea de pe muntele Caraiman” pare să fi redevenit însfârşit un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îl veghează din înălțimile munților, îmbucurător fiind recentul parteneriat lansat între Consiliul Local al Orașului Bușteni şi Asociația Rotary Club „Valea Prahovei”, proiect ce își propune restaurarea completă a „Monumentului Eroilor” şi reintroducerea sa în circuitul turistic mondial.