Pe zi de campanie electorală ce trece mă apucă groaza.
Privindu-i pe candidaţii la Primărie mă simt ca şi cum aş merge pe un trotuar în urma unui buldog obez care are diaree.
Cum să-l votez iar pe Oprescu, cînd l-am urît şi l-am dispreţuit de 15 ani încoace? Nu-l votez. Să fie ultimul om de pe Pămînt şi nu-l votez.
Cum să-l votez pe Prigoană? Nu-mi vine. Mi-e silă de el şi de ceea ce face. Nu-mi vine să votez iar candidatul unui partid care nu mă reprezintă; partid care, de fapt, nici nu mai există! Nu-mi poate cere nimeni asta.
De obicei, nu vreau să dau sfaturi electorale; de data asta, chiar nu pot.
Aş vota cu ochii-nchişi pe ăla care ar avea curajul să zică adevărul: problemele Bucureştiului nu sînt mizeria, cîinii, căldura scumpă, traficul de căcat! Toate astea se pot rezolva.
Care-i problema Bucureştiului? Cele şapte administraţii! Balaurul cu şapte capete – cei şase primari de sector pe viaţă plus primarul cel mare.
Cele şapte feluri diferite de a face treabă, de a-şi stabili priorităţi, de a fute cetăţeanul.
