Propuneri pentru Pescăruşi

scris de Ando

 

“Pescăruşii”- statuia din parcul Herăstrău. Cred că o ştie toată lumea. Îmi place mult, mult. Realizată din inox de Gabriela Manole-Adoc, între 1965 şi 1966, este şi acum, după aproape 50 de ani, de o surprinzătoare modernitate. Zveltă, esenţială, fără pedanterie de detalii anatomice, reuşeşte totuşi să sugereze perfect cunoscuta pasăre marină. Ce inspirat a numit-o aici Constantin Gheorghe: zbor îngheţat!

Mi se pare, de departe, una din cele mai reuşite statui ale oraşului.

Tocmai de aceea, nu prea mă împac cu amplasamentul ei. Mi se pare prea “ferit”, prea discret pentru frumuseţea ei. Postamentul nu este prea înalt şi, mai ales vara, vegetaţia din jur o cam eclipsează. Aşa că m-am gândit la două posibile amplasamente care s-o valorifice mai bine din punct de vedere vizual.

Prima variantă (şi cea mai fezabilă, zic eu) ar fi plasarea în actualul giratoriu unde se află – temporar – lucrarea Crucea secolului (mutată aici, aşa cum am înţeles, până se va finaliza pasajul subteran de la Piaţa Charles de Gaulle).

 

A doua variantă, mult mai ambiţioasă, ar consta în plasarea statuii respective pe un postament special, mult mai înalt (cel puţin 10 metri de la oglinda apei), postament care să se înalţe de undeva… din lac.

 

Important: nu deţin informaţiile (absolut  necesare când vorbim de opere de artă), dar dacă  artista a avut de la început în vedere actualul amplasament, vă daţi seama că variantele de mai sus rămân la stadiul unor simple exerciţii virtuale (nu că mi-aş face iluzii că s-ar şi materializa!)