Mizeria bucătarului

Poate aţi văzut emisiunea cu bucătari de pe PROTV. Nu am nici un motiv să caut vreun alt argument ca să zic că nu-mi place – Arhi a zis-o deja prea bine:

… refuz umilirea ca sursă de show. Nu accept faptul că un om este călcat în picioare, scuipat cu invective, i se aruncă mâncarea pe jos, i se spun lucruri gen Nu ai idee cât de mult vreau să te umilesc acum. Să îi umilească? De ce? Trebuie scos rating din umilirea oamenilor, asta e rețeta?

Nu-nţeleg de ce atîta mizerie, umilire şi isterie în acest domeniu minunat. Unde e vremea cînd PROTV crea emisunea aceea caldă, generoasă, frumoasă, educativă numită Bucătăria lui Radu? Da, Radu Anton Roman a murit, dar chiar nu om avea un bucătar deştept, calm, erudit în ţara asta?

Nu, pesemne! Îl avem pe Horia Vârlan, mitocanul care îşi dă cu părerea despre omletele ştoarfelor şi rataţilor din showbiz. Avem Master Chef – unde mîncarea e aruncată pe jos şi-n faţa oamenilor. Ba chiar şi TVR are o emisiune unde încercările unor amatori sînt călcate în picioare de mari-mari coneseori…

Băăăă! Mîncarea nu se aruncă pe jos! Aţi uitat ce vă ziceau bunicii odată? E păcat să arunci mîncarea!

E păcat să umileşti oamenii!

E păcat să faci din bucătăreală o isterie, o mîrlăneală, o curvăsăreală!

Bucătar nu e nici Dan Chişu! Nu e nici Mircea Dinescu! Şi nici orice alt nenorocit care dă cu farfuriile pe jos!

Vă mai spun o vorbă tot de la ăi bătrîni; ca să închei. Ştiţi cum ziceau ei cînd aveau de-a face cu un om mizer, scîrbos, murdar – şi pe dinăuntru şi pe dinafară? Aşa ziceau: eu nu mănînc din mîna lu’ ăsta!

Ia să nu mai mîncăm nici noi din mîna ăstora!