Autor: Andrei Berinde
Bucureșteanul, ori turistul străin, dornic de o plimbare pe micile străduțe ce urcă pe Dealul Filaretului va descoperi, pe o latură a pieței ce se întinde pe platoul din vârful colinei, o clădire pe-al cărei frontispiciu, litere de culoare maro, ce amintesc de firmele magazinelor din anii „Epocii de Aur”, compun două simple cuvinte: „Autogara Filaret”.
Cei mai în vârstă, sigur cunosc povestea acestor locuri. Însă cei din generațiile mai tinere… Mai știu ei oare astăzi că în această clădire, timp de aproape un secol, a funcționat prima gară a Capitalei, locul din care plecau, ori în care își debarcau pasagerii, trenurile ce circulau pe linia ferată București Filaret – Giurgiu?
Povestea clădirii în care, de multă vreme, nu mai sosește niciun tren şi de unde doar eternele sale rivale – autocarele – mai pleacă astăzi începe în a doua jumătate a secolului XIX, mai exact în ziua de 13 Septembrie 1865, când, după lungi şi interminabile discuții tratative, ori furtunoase dezbateri parlamentare, Companiei fondate de inginerii britanici John Trevor Barkley şi John Staniforth i s-a acordat dreptul de-a construi şi de-a exploata prima cale ferată din România acelor vremuri, ce urma să lege orașul București, cu portul dunărean Giurgiu.
În final, la începutul anului 1867, construcția viitorului traseu a demarat, de la ambele capete ale liniei, iar pe terenul situat între câmpurile cu vii ce se întindeau pe Colina Filaretului încep să se înalțe zidurile viitoarei gări.
Un an mai târziu, în luna Octombrie 1868, locuitorii orașului Giurgiu asistau, cu mare uimire, la sosirea unei încărcături nemaivăzute pe meleagurile românești: primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze „Canada Works – Birkenhead” şi botezate 1 – SABARU şi 2 – GIURGIU. Așezați cu mare grijă pe șine, cei doi cai de foc au început, în scurt timp, să remorcheze trenurile de lucru ce transportau materialele folosite la construcția traseului.
În ziua 7 Septembrie 1869, din gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuși Principele Carol I, ce și-a putut astfel îndeplini astfel cuvântul dat în fața tuturor supușilor săi: acela de-a nu-și părăsi țara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc”.
Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 31 Octombrie 1869. În acea solemnă dimineață de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn (vechiul semnal de plecare al trenurilor) şi în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul”, remorcat de locomotiva cu același nume, ce era condusă de însuși concesionarul liniei, a plecat spre Giurgiu, la orele 10:45. Garnitura ce-i avea între pasagerii săi pe membrii Guvernului, pe reprezentanții corpului diplomatic şi pe cei ai autorităților din localitățile traversate de noua legătură feroviară, a parcurs cei 67 de kilometri ai traseului în numai o oră şi 30 de minute, circulând cu o „iuțeală mijlocie” de aproximativ 45 de km/h. şi a intrat în gara Giurgiu, ce-l aştepta împodobită cu nenumărate ghirlande şi drapele tricolore, „la ceasurile 12 ½”.
După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara București Filaret a încetat să mai fie unica stație de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 Septembrie 1872 fiind inaugurată „Gara Târgoviștei”, mult mai bine cunoscută de locuitorii Bucureștiului sub numele pe care ea l-a primit începând cu anul 1888: „Gara de Nord”.
Concomitent cu construcția actualei porți feroviare a Capitalei, între anii 1870 – 1872, Concesiunea Stroussberg (în anul 1870) şi ulterior „Societatea Acționarilor C.F.R.” (în anii 1871 – 1872) au realizat racordul, în lungime de 7 kilometri, ce pornea din Gara Târgoviștei, traversa râul Dâmbovița, urca pe Dealul Spirii, iar după ce trecea prin Gara Cotroceni, se oprea în Gara Filaret, asigurând astfel conexiunea atât de necesară între linia București Filaret – Giurgiu şi restul rețelei naționale de căi ferate.
Însă timpul necruțător şi expansiunea continuă a orașului și-au pus amprenta asupra primei gări a Capitalei, ce n-a mai apucat să-și aniverseze centenarul, fiind desființată în ziua de 19 Noiembrie 1960 şi transformată ulterior în punct de plecare şi de sosire pentru traficul auto.
Aflată astăzi la o vârstă venerabilă (clădirea și-a sărbătorit, aproape pe neobservate, cea de-a 140-a aniversare, în ziua de 31 Octombrie 2009), vechea gară continuă încă să domine platoul din vârful Colinei Filaretului, chiar dacă se găsește, din ce în mai des, sub asaltul necontenit al traficului rutier, ce tinde s-o cuprindă din aproape toate direcţiile.
Pe fațada de unde odinioară străjuiau semețe stema, orologiul şi inițialele C.F.R., în clipele „moderne” de astăzi se înghesuie laolaltă conducte de gaz, reclame comerciale, frigidere cu băuturi răcoritoare, din spatele cărora se ivește marmura uneia dintre cele două plăci comemorative menite să amintească trecătorilor de gara ce exista cândva pe-aceste locuri, ori copertinele şi gratiile metalice ce domină intrările în micile magazine amenajate în birourile unde, cu mulți ani în urmă, își aveau serviciul feroviarii români, iar prin imensul gol ce se cască în copertina ce-odată se întindea peste interiorul clădirii, unde se găseau cele trei linii şi peroanele înțesate de călători, stropii de ploaie se scurg încet, corodând dantelăria metalică a grinzilor ce încă susțin bătrânul acoperiș.
Să fie oare definitiv condamnată la uitare această „bijuterie de arhitectură feroviară, sau într-un viitor nu foarte îndepărtat, acest veritabil monument al Bucureștiului de altă dată își va regăsi vreodată menirea ce-i fusese destinată încă din perioada interbelică – aceea de a deveni un muzeu în aer liber, un loc unde cei ce-şi spun simplu „pasionați feroviari” să poată rememora, redescoperi, ori să poată cunoaște, pentru prima oară, câte ceva din istoria oamenilor şi a mașinilor ce de peste 130 de ani, în fiecare clipă, păstrează vie „roata cu aripi”, binecunoscutul simbol al „Căilor Ferate Române”?
