Încerc să scriu un articol mai ciudat. Voi cita din două articole apărute pe două bloguri diferite; scrise de doi oameni care gîndesc diferit – şi pe care îi preţuiesc foarte mult.
Adrian: Crima de la Hala Matache
Ştiţi că nu iubesc Hala Matache; cu toate asta mi-e un pic milă de ea. Eforturile celor care vor s-o salveze au oprit demolarea – dar Primăria, drept pedeapsă, a lăsat clădirea de izbelişte, pradă oricui vrea să fure din ea orice.
Hala Matache – ca un bătrîn cu rude sărace – a fost dusă la spital cu televiziunea, salvată de la moarte şi trimisă discret să moară acasă.
E o lecţie de învăţat de aici? Cred că da. Înainte de a salva ceva, asigură-te că merită; că poţi să şi susţii pînă la capăt ceea ce faci. De acord – ai salvat un elefant din faţa unui braconier; dar ce faci apoi cu elefantul? Ai de un’ să-i dai 200 de kile de mîncare pe zi?
Constantin Gheorghe: Războiul româno-român, faza pe municipiu
Oameni buni! Chiar am luat-o razna de tot? Oraşul ăsta arată cum arată. Cu ajutorul neprecupeţit al imbecililor care-şi zic arhitecţi, s-a dezvoltat aiurea, Nordul Capitalei fiind un soi de Mecca al imobiliarului, supra-dezvoltat şi supra-evaluat. Oribilităţile alea care populează partea de nord, începând de la Ambasada Chinei până la Grădina Zoologică, nu sunt proiectate de mine, nu eu am inventat cartierele şi clădirile alea delirante, unde nu poate intra o ambulanţă sau o maşină de pompieri.Şi ce vrei să faci dacă fluxurile de circulaţie sunt alea care sunt? Încerci să rezolvi problema, cu ceea ce ai la îndemână. Şi când ai o soluţie, construirea unui pasaj pe sub Piaţa Charles de Gaulle, vin dobitocii care au creat problema, şi creează o altă problemă, miorlăind ipocrit că “Cererea de clasare a fost determinata de dorinta protejarii acestui ansamblu de potentialele efecte negative ale construirii unor pasaje subterane auto in zona verde, nicidecum de intentia de a bloca aprioric orice interventie; statutul legal de monument istoric nu inseamna intangibilitate, ci un grad superior de protectie. Primaria Municipiului Bucuresti isi justifica intentia construirii pasajelor subterane carosabile pe soseaua Kiseleff si pe bulevardul Aviatorilor prin nevoia asigurarii unei circulatii fluente. In realitate, pasajele sunt departe de a constitui un raspuns adecvat si contemporan la problemele centrului Bucurestiului; ele sunt distructive, anacronice si ilogice. Pasajele neaga valoarea urbanistica, arhitecturala, artistica si simbolica a acestor bulevarde, le distrug vegetatia si le submineaza functiunea de spatii publice pietonale. Soseaua Kiseleff si bulevardul Aviatorilor nu sunt simple cai de circulatie, ci artere cu o semnificatie speciala pentru capitala Romaniei.”Bă, boilor! Voi aţi văzut ce oribilităţi s-au construit de o parte şi de alta a Bulevardului Aviatorilor? Dacă găsesc semnăturile unora dintre voi pe planurile oribilităţilor, să vi le vâr în cur? Cine dracului se plimbă pe un bulevard pe care mii de maşini, pe un sens şi celălalt, stau la semafoare zeci de minute? Aţi văzut cum arată frunzele copacilor ălora, de la poluare? Cu cât circulaţia este mai fluentă, cu atât poluarea este mai mică!
Unde e salvarea?
Salvarea Bucureştiului nu e nicăieri unde-o căutăm. Nu e în centrul vechi, nu e în pietonal, nu e nici măcar în inima mult-hulitelor cartiere. Încep să cred, tot mai tare, că salvarea – şi viitorul – Bucureştiului va veni din afară, din exterior.
Aţi auzit vreodată de străzi ca Nicolae Teclu, Drumul Gilăului, Acţiunii, Tiparniţei, N.D. Cocea, Tudor Gociu, Humuleşti, Pucheni, Teiuş, Ghidigeni, Laminorului, Moroeni, Vîlsăneşti?
Poate de aici va începe civilizaţia. Poate de aici, din suburbii, din străzi care acuma se înfundă în noroaie şi în vechi fabrici misterioase şi ruginite, din maidane unde se mută tot mai mulţi cetăţeni normali care vor construi case normale, din cartiere unde de-abia acuma se ia în calcul introducerea vreunui autobuz.
Eu, unul, sînt cu ochii pe zonele astea. Fiecare pas mic în civilizarea lor, în aducerea lor mai spre oraş e o victorie.
