Mărţişoare bucureştene

 

Încântătorul obicei al mărţişorului s-a practicat din vechime şi în Bucureşti, ca în toate locurile unde au trăit românii (şi bulgarii şi macedoromânii şi aromânii). Inimile protocroniste susţin că e un obicei mai vechi decât dacii, încă din vremea când comunităţile matriarhale se închinau la Magna Mater, costumată mai apoi în Baba Dochia. Poate că au dreptate, dacă ne gândim că tradiţia spune că mărţişoarele se poartă între 1 şi 9 martie, în zilele babelor. Inimile cosmopolit-europene cred cu tărie că obiceiul ne vine de la romani, aducând argumentul că marii noştri strămoşi sărbătoreau anul nou la 1 martie şi deci e normal ca în acea dată să se fi instituit obiceiul micilor cadouri.

 

Un purceluş minuscul de coral cumpărat acum un veac la Veneţia. Azi, poţi cumpăra la Veneţia exact acelaşi purceluş, cu forma neschimbată (dar intact, micul martir de mai sus şi-a pierdut în ani o bucăţică de… jambon)

Inimile pur-naţionaliste inventează tot soiul de sub-legende despre româncuţe frumoase care culeg ghiocei din mărăciniş şi stropesc zăpada cu sângele lor sau despre feţi-frumoşi care aşa şi pe dincolo întru apărarea domniţei inimii lor etc. etc.

Mărţişor de secol XIX – un bănuţ

 

Obiceiul, de fapt, era să dai în dar copiilor şi femeilor bănuţi de argint (rar de aur) pe care să şi-i prindă la gât sau la mână cu fir roş-alb, ca să fie curaţi ca argintul, albi şi roşii în obraz.

 

Mărţişor interbelic – un trifoi cu patru foi, aducător de noroc

Bucureştenii, pragmatici cum le e firea, au început devreme să înlocuiască bănuţul cu giuvaieruri mărunte înfăţişând fie coşari, purcei sau trifoi cu patru foi care aduc noroc, fie pur şi simplu lucruri drăgălaşe, flori, pisici, fluturi… până şi şoricei. De aur, de argint sau de… anul trecut.

 

Mărţişor interbelic cu deviza Aime qui t’aime – iubeşte pe cine te iubeşte – sfat practic şi vizibil interesat – pe cine să iubeşti dacă nu pe donator?

De două veacuri încoace, împingând tot mai sus oferta, la 1 martie cei cu dare de mână le dăruiesc femeilor iubite bijuterii mai consistente. Cum spunea regretata Marilyn Monroe, cele mai bune prietene ale femeii sunt diamantele, aşa că adevăratele femei au întâmpinat cu plăcere derogarea de la pura tradiţie. Şi care femeie nu e o adevărată femeie?

 

Mărţişor de la sfârşitul sec. XIX-începutul sec. XX – un şoricel emailat cu alb. Micky Mouse încă nu se născuse…

În ultima vreme, am auzit că unii „domni” cu finanţe pe cât de suspecte pe atât de supradimensionate le oferă „doamnelor” drept mărţişor Bentley-uri în mărime naturală, vile în mărime supranaturală prin Pipera (numită de cunoscători „în Becalime”) şi alte obiecte de îndelungă folosinţă. Până când milionarul de carton o trece pe respectiva doamnă la categoria „de scurtă folosinţă”, caz în care deposedata de soţ şi de Bentley lăcrimează televizat pe la porţile paradisului pierdut.

 

Mărţişor interbelic: o potcoavă minusculă, purtătoare de noroc

Revenind la proporţiile normalului, în Bucureşti, ca şi pretutindeni unde trăiesc români, mărţişorul e încă o ocazie gingaşă de a-i spune unei femei – iubită, colegă, fiică, mamă – că o iubeşti. Iar o simplă floare, o carte sau un şnur alb-roşu duc mesajul cu mai multă eleganţă decât orice altceva.

Toate mărţişoarele acestea sunt pentru dumneavoastră, doamnelor şi domnişoarelor care aţi nimerit pe acest blog! Vă urez o primăvară însorită şi tot norocul din lume!

 

Mărţişor din zilele noastre: buburuză veselă, norocoasă şi plină de farmec