Primarii noştri aveau bunul obicei de a se ascunde de iarnă – care prin Caraibe, care prin Franţa, care prin Brazilia; nu ştiu cum se nimerea, dar cînd venea omătu’ ăl mare… primarul – ghinion! – făcea insolaţie la buric pă iaht.
Acuma, primarii – ce-i drept – sînt la post cînd vine urgia albă (grozav ce-mi plac sintagmele astea idioate!) dar degeaba. Cu ei sau fără ei tot aia e.
Dar mie mi-ar fi plăcut foarte mult, în toate zilele astea cu nămeţi, cu polei, cu viscol, să-l fi văzut pe salvatorul Bucureştiului făcînd ceva.
Nu ştiu ce! Ceva-acolo. Să strîngă dooj dă voluntari şi să de’zăpezească o grădiniţă. Să dea cu sare pe un trotuar. Să scoată în fiecare zi o sută de maşini din zăpadă în sectorul 5.
Ceva în folosul Bucureştiului. Ceva care poate fi şi în folosul lui, mai apoi cînd va vrea să fie primar.
