Istoricul Ion Bulei va vorbi duminică 12 februarie orele 11:00 la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti despre “Elita politică modernă a românilor”. Cei care i-au fost studenţi profesorului Ion Bulei ştiu că este vorba de un eveniment care nu trebuie ratat.
Pentru cei care nu au avut plăcerea să-l asculte pe profesorul Ion Bulei pot să spun că vor avea ocazia să audă răspunsurile istoricului la următoarele întrebări: ’Ce este o elită politică?’, ‘Istoria e o succesiune de elite sau doar o succesiune de generaţii?’, ‘Care a fost cadrul geopolitic de manifestare a elitei româneşti şi care a fost evoluţia acestei elite de la 1848 încoace?’, ‘Cine sunt oamenii care formează elitele?’ sau ‘În ce măsură afirmaţia lui P.P.Carp din 1918, potrivit căreia ‘România are atâta noroc încât nu are nevoie de oameni de stat’, este şi reală?’