Plin de ghicitori si afirmatii paradoxale si enigmatice, Hamlet este in sine un paradox si mai mare decat cele pe care le contine. Asa cum popularitatea sa in cadrul dramaturgiei universale o arata, piesa recurge la diferite tipuri si conditii umane. Totusi, in acelasi timp, o mare parte din text pare creat pentru un public aparte, “pentru spectatori care sunt dispusi sa chibzuiasca totul si isi aloca timpul necesar in care sa faca asta”, dupa cum J.M. Nosworthy afirma. Hamlet este, dupa cum stim cu totii, o piesa in care slolilocviul este accentuat in mod constant. In repetate randuri actiunea se opreste pentru ca personajul sa-si lase sentimentele sa izbucneasca, sa-si faca planuri sau sa mediteze asupra conditiei umane in general.
Cu toate acestea, la baza monologului dramatic sta atragerea curiozitatii publicului si a dorintei elementare de a afla ce se intampla mai departe in cadrul luptei spirituale neintrerupte dintre cei doi rivali, Hamlet si regele, in timp ce avantajele sunt cand de parte primului, cand de partea celui de-al doilea. Insa asta nu e totul. Piesa se ocupa, in principal, cu ideea mortii. Povestea incepe cu o singura lupta intre batranul rege la Danemarcei si cel al Norvegiei, in care cel de-al doilea este ucis.
Atentia se muta apoi pe regele Danemarcei, care este omorat de fratele sau, Claudius. Se poate spune ca piesa incepe intr-adevar abia de la acest moment. La final, Horatio, cu patru cadavre la picioare si alte cinci care-l inconjoara, rezuma principalele evenimente din piesa. El spune ca povestea e alcatuita
Of carnal, bloody, and unnatural acts,
Of accidental judgements, casual slaughters,
Of deaths put on by cunning and forced cause;
And, in this upshot, purposes mistook
Fallen on the inventors’ heads.
(5.2.334-8)
Totul suna ca un lant de activitati sinistre si fara sens, nimic mai mult decat o alta instanta a ticalosiei si nebuniei umane. Totusi, niciun adjectiv asemanator celor de mai sus nu i se poate atribui tragediei shakespeariene. In schimb, ea se reflecta asupra spectatorului ca o experienta intens tulburatoare si pozitiva.
Desi preocuparea majora este moartea, Hamlet emana viata prin toate replicile:” Daca dramele lui Shakespeare ar trebui caracterizate prin prisma unor particularitati care le deosebesc de celelalte, lui Hamlet i s-ar cuveni sa-i fie atribuita “varietatea”. Incidentele sunt atat de numeroase, incat din piesa ar reiesi o poveste foarte lunga. Scenele sunt diversificate cu voiosie si solemnitate; cu o voiosie care include observatii intelepte si chibzuite, si solmenitate nefortata de o violenta superioara sentimentelor umane. Personaje noi apar din cand in cand, expunand diferite moduri de viata si feluri proprii de a face conversatie. Nebunia pretinsa a lui Hamlet provoaca amuzament, nebunia jalnica a Opheliei ne umple inima de tandrete si fiecare personaj are efectul dorit asupra spectatorului.”
Bibliografie:
Shakespeare, William: “Hamlet”, editat de Hibbard, G.R., Oxford University Press (1994): New York
