Bun, uite cum facem. Tu ieşi la chestiile tale, eu – în cameră. Tu mergi la Mall. Eu deschid lejer – cu Chopin (vals). Tu – Mercedes GL negru (off-road-alea-alea). Eu – Dvorak în formă de Rostropovitch Mstislav, cu violoncelul care înfloreşte pereţii. Tu mai demolezi un conac, un han, mai tragi un building frumos, cu borcănele de fumători pe margine. Deocamdată (îţi mărturisesc) nu mă surprinzi: am o simfonie (a 8-a) de Bruckner – şi Karajan nu se încurcă. E fabulos duminică dimineaţa, când plouă afară. Dar atunci îţi apare un studiu ISI de-l vede şi Darth Vader de pe Death Star şi-l aplaudă pupilele unor domni ale căror nume le ştiu de pe vremea când bunica învelea mere în foi de revistă culturală. Nu-i nimic: am şi eu Mozart – iar Simfonia 25 e solidă, ţine la Forţă. Ataci cu o lege dură, apoi cu nişte aspre talk-show-uri, mai scoţi un BMW, o măslină, o dudă, un editorial, un S.R.L. Ce zici de Bach? Un clavecin, să presupunem. Aiurea!, mai bine mergi în cur să dai din club (sau invers). Moment în care Beethoven (pe care-l doare-n club de ISI-urile tale) se refugiază în cuartetul de coarde nr. 14. (Ţin să precizez că prin “coarde”, aici, va trebui să înţelegem altceva decât vezi tu acolo).
În fine, o să mor. Şi tu – la fel.
