din zbor: patiseria Bianca e OK

patiseria Bianca s-a deschis acum vreo cinci luni, pe Titulescu (imediat după intersecţia cu Dr. Felix, pe mîna dreaptă). Nu m-a entuziasmat. E păcat de ea; are vad de zile mari şi – dacă ar face lucruri foarte bune – ar vinde de-ar rupe.

Eu i-am tot dat cîte o şansă, şi nu-mi pare rău. Am găsit acolo nişte ştrudele mari şi foarte bine umplute (mie-mi plac cele cu brînză sărată) la 2 lei 50. Am mai văzut şi nişte cornuri cu şuncă şi caşcaval (şi sînt umplute sănătos!) la acelaşi preţ.

Fac şi nişte covrigei săraţi – 4 la un leu – şi nici pizza la felie nu e rea; e cam din topor, da’ e mare-mare, felia.

Uite că se poate…