Mike mi-a semnalat un articol din revista Money Express: Bucate bune şi cinstite. M-am dus de l-am citit şi vreau să vă zic că de mult n-am mai văzut o aşa aglomeraţie de aere calde pe centimetru pătrat de hîrtie tipărită.
Pe scurt, George Butunoiu umblă să-şi deschidă un bistro – chestie onorabilă altminterea; însă partea frumoasă se termină aici şi puteţi citi un articol ca dintr-acelea de pe vremea cînd Imre bătea pe la uşa restaurantelor să-şi umfle burta. Pe mine mă sparge cum oamenii ăştia au ajuns să fie connaiseuri. Toţi s-au dus în Franţa şi au primit iluminarea divinităţii; au învăţat dintr-un mic sătuc de pe malu’ Mediteranei cum se trăieşte; au înţeles, pe o insuliţă de prin Panama, că viaţa nu înseamnă numai muncă – ci şi relaxare şi aşa mai departe.
Şi cum vor ei să împărtăşească din ştiinţa lor de a trăi bine! Cum se mai “scapă” ei reporterilor că locul lor favorit e nu-ş ce sătuc din Provence, că cînd au niţică vreme dau o fugă la Paris ca să soarbă o cafea la bistroul unde chelnerul îi cunoaşte!
Şi cum vor să aducă ei – în vieţile noastre pline de prăjeală, unsoare, tocături şi ochiuri trîntite peste cartofii prăjiţi – adevărata bucătărie!
Ştiţi – oamenii ăştia vor să ne facă un bine, dar noi, încăpăţînaţi, nu-i lăsăm. Poate pentru că nu ni s-a atrofiat chestia aia care se cheamă bun-simţ: cînd dăm cu nasul de nişte băşini, asta e! – îl întoarcem!
Să văd eu un om d-ăsta că-şi deschide o patiserie cinstită, în care să facă merdenele adevărate! Nuuu! Dacă nu deschide un restaurant cu chef, nu mai poa’ să doarmă noaptea de ruşine!
Uite că eu n-am de gînd să mă duc la bistroul lui George Butunoiu. Mi se pare obscen. Oamenii ăştia care, zi de zi şi ziar de ziar ne vorbesc, ne învaţă ce să facem şi ce să spunem, ne dispreţuiesc infinit. Celebrii recrutori, fel de fel de guru ai HR-ului au adus pe piaţa noastră a muncii dispreţul faţă de angajatul muncitor, conştiincios şi loial. Au transformat angajatul într-o maimuţă care trebuie dresată şi pedepsită. Au venit cu idei pline de omenie, clamînd că salariatul preferă să meargă la căţărări prin copaci şi la beţii organizate, decît să aibă în buzunar o primă pentru că şi-a făcut foarte bine treaba.
Oamenii ăştia nu pot minţi, oricît de mult ar încerca să-şi coloreze în roz ideile. Dispreţul faţă de omul care nu are răzbate din tot ce fac.
Uite bistroul lui George Butunoiu. O afacere pentru snobi, pentru cei care se ruşinează că nu cunosc diferenţa între calamar şi pisică de mare, o cursă pentru cei care se ascund prin ganguri halind şaorme la prînz ca să strîngă bani de ieşit în oraş. Un bistro în care (citez): partener onorific este Oscar, un Spitz Pomeranian negru, despre care am fost avertizaţi însă că muşcă, nu neapărat cu motiv. Să-mi trag una dacă m-aş duce să mănînc la un loc cu spurcăciunea aia de cîine!
Am lăsat pe sfîrşit mizeria de pe tortul franţuzesc. Citiţi:
La capitolul clienţi, mintea foarte structurată de matematician a lui Butunoiu a gândit o segmentare demnă de studiile sociologice. Dar foarte corectă. Astfel, preţurile fixe vor fi diferite pentru femei şi bărbaţi. „E foarte logic, pentru că în general o femeie mănâncă şi bea mult mai puţin decât un bărbat“, explică head hunterul. De asemenea, preţurile vor fi pe trei categorii sociale: studenţii la cinci universităţi alese de Butunoiu din motive personale (Conservator, Universitatea Bucureşti, Teatru, Arte şi Teologie) vor plăti 30 de lei (ele), 60 de lei (ei) la intrare. Clasa medie va plăti 60 de lei, respectiv 90 de lei, iar cei bogaţi (venituri de peste 3.000 de euro lunar, precizează Butunoiu) vor scoate din buzunar 120 de lei, indiferent de sex. Nici momentele zilei nu au scăpat din segmentarea head hunterului, aşa că la prânz, când oamenii stau ceva mai puţin la masă, preţurile vor fi fixe şi indiferent de categoria socială: 30 de lei, respectiv 50 de lei.
… Doamne, dragă Doamne! Mintea de matematician nu cunoaşte limite. Bunăoară, un bărbat se va duce la veceu mai des, că bea mai multă bere – îi punem taxă pe apa trasă la budă; o femeie se va duce la toaletă să se aranjeze, aşa că-i luăm bani că s-a uitat în oglindă. Dacă clientul e gras, îl taxăm din prima cu 20 la sută în plus, că bagă-n el mai multă pîine şi mai şubrezeşte şi scaunele. Dacă nu are bani la el, putem să-l împuşcăm direct.
Mi-e silă.
