… bună întrebare!
E frumos – voluntariatul; dar pînă unde merită să-l faci? Merită, de pildă, să ajuţi nişte copii dintr-un orfelinat; dar merită să faci treaba Statului, să faci treaba autorităţilor care sînt plătite pentru aşa ceva – cum ar fi programul acela Let’s do it, Romania?
Eu cred că nu; dar cu toate astea nu-i iau în rîs pe cei care fac voluntariat.
Citiţi aici despre o astfel de iniţiativă:
După şase ore în care s-au luptat cu frigul şi cu murdăria produsă de concetăţeni, necurăţată de oameni plătiţi să facă asta, grupul de prieteni a lăsat în urmă o staţie cum nu e alta în Bucureşti. Peronul era lună, plaxiglasul care acoperă staţia lucea, până şi balustradele erau eliberate de jeg şi mici bucăţi de hârtie.
Au lăsat în urmă şi câteva mesaje. Trecătorii s-au crucit cu siguranţă când le-au văzut. “Eu sunt curat, tu esti?”, “Mizeria – tu o treci cu vederea, eu trăiesc în ea” sună două dintre ele.
Ando a trecut mai ieri-alaltăieri pe acolo (pe la Obor) şi a făcut cîteva poze.
Bravo lor! – a zis. Bravo lor! – am zis şi eu.
Dar nu asta trebuie.
Vedeţi voi, Statul e o putoare; e un trîntor. E muieţi-s posmagii. Azi speli pe cheltuiala şi pe timpul tău o staţie de tramvai – şi mîine îţi trimite o adresă că nu ai spălat-o şi pe cea de vizavi: ăsta e Statul, atunci cînd îi faci tu treaba.
Şi noi – pe timpuri – făceam ceva cu trîntorii; îi duceam la rîu şi-i înecam sau îi băteam pînă le venea mintea la cap şi deveneau oameni de ispravă la loc.
Aşa e şi cu voluntariatul. E frumos, dar să nu uităm că, făcînd treaba Statului, nu schimbăm nimic în bine – ba dimpotrivă.
Singura cale pentru a schimba ceva este să obligi statul să-şi facă treaba. Iar aici sîntem de-abia la început; mai avem multe de învăţat, dar sîntem pe drumul cel bun.
