Sunt intotdeauna uimit cand vad reactiile celor care afla de o demolare in Bucuresti. In viziunea multora o demolare este o crima, iadul pe pamant si nu prevesteste decat sfarsitul acestui oras. Aceasta este viziunea celor care se declara iubitori ai orasului, mai exact iubitori ai unui anumit oras care nu exista decat in fotografii vechi. Restul celor care afla de o demolare sunt convinsi ca este lucrul cel mai bun pentru o anumita zona, se curata, se “face frumos” si nou. In ambele tipuri de reactie nu conteaza absolut deloc raspunsul la intrebarile normale unde? de ce? cum?
Suntem influentati de prejudecati, pe de o parte e groaznic( se pierde orasul), pe de alta scapam de darapanaturi, de “sobolanie”( cuvant ce apare din ce in ce mai des in comentariile legate de zone lasate in paragina). Ca in orice caz cand emitem o parere, e destul de normal sa ne informam, sa aflam cat mai multe despre demolarea respectiva. E normal sa consultam mai multe pareri, poate a unora care cunosc mai bine domeniul si apoi sa ne formam o opinie.
Intotdeauna s-a demolat in oras
Ideal ar fi sa cunoastem si un pic de istorie a orasului. E totusi interesant de vazut cum demolarile nu sunt ceva nou, inventat dupa revolutie. Perioada comunista ne arata ca pot fi chiar moda si solutie pentru schimbarea mentalitatilor. Dar putem sa ne uitam si mai incolo, in interbelic sau in perioada “Micului Paris”. Daca nu ar fi existat demolarea credeti ca mai aveam Palatul CEC sau Muzeul de Istorie (fost Palat al Postelor)?
Cand se construia Palatul Telefoanelor sau imobilele moderniste de pe bulevardul Magheru scandalul era mare. Si atunci se prevestea sfarsitul acestui oras, blocurile turn fiind clar un semn apocaliptic. Asanarea Colentinei a fost un alt subiect de scandal pentru ca alti iubitori ai orasului se opuneau. Unul dintre motive era ca Mihai Viteazu se scaldase in acele ape si deci devenisera sfinte si de neatins. Nicolae Iorga deplangea disparitia orasului traditional, de secol 19, dar astazi admiram cladirile construite in perioada interbelica.
Orice oras evolueaza, se schimba si se transforma in decursul timpului. Ori aceste transformari se realizeaza in multe cazuri si prin demolari. Conteaza insa ce se construieste in locul cladirii demolate. Aici probabil ca inca mai suferim. Cand demolezi ca sa construiesti Casa Poporului este clar ca nu e cazul sa vorbim de evolutie, dar nu a fost regularizarea Dambovitei in perioada lui Carol I un mare pas inainte? In ambele cazuri s-au facut demolari, dar diferentele in ce priveste impactul asupra orasului sunt enorme.
Punand in comparatie demolarea pentru crearea de noi bulevarde cred ca este evidenta diferenta de utilitate intre axa est-vest sau nord-sud a orasului si ultimele demolari din zona Buzesti-Berzei. Lasand la o parte diferentele majore intre tipul de dezvoltare a unui oras in perioada secolului 19 si 20 si cea actuala, ne putem gandi ca tot despre demolari este vorba. Aparitia asa denumitelor blocuri turn nu este o noutate. In acelasi fel se construia si in mult adulatul interbelic, adesea cu un regim de inaltime ridicat, tocmai pentru a se creste profitul si utilizarea unei parcele private.
Vechi nu inseamna obligatoriu bun
Orice cladire veche merita pastrata? In nici un caz. E vorba de a face studii si proiecte care sa justifice demolarea sau reconversia unui imobil. Vom ajunge probabil in momentul in care nu ne vom mai inflama in momentul in care o cladire din centrul istoric va fi demolata. Unele dintre ele nu merita a fi pastrate, dar asta trebuie aratat printr-un studiu de specialitate, iar elementul care va inlocui cladirea demolata trebuie sa reprezinte o evolutie. E cazul sa construim conform cu perioada in care traim, lucru pe care l-a facut fiecare generatie inaintea noastra.
Daca se construieste astazi o cladire in stil neo-romanesc, oricat de bine ar fi realizata, tot kitsch ar fi. Arhitectura trebuie sa fie contemporana, asa cum a fost aproape intotdeauna. Cum putem crede ca solutiile de impartire a unei locuinte de secol 19, generate de stilul de viata al acelei perioade, pot sa fie si astazi valabile? Daca obiceiurile se schimba si arhitectura se modifica. Spatiul in care locuim, traim, ne plimbam trebuie sa fie adaptat la stilul de viata actual, insa asta nu inseamna ca trebuie sa demolam totul.
De la zero
Bucurestii au avut in decursul istoriei mai multe momente de reinceput, momente datorate in majoritatea cazurilor elementelor naturale. Orice incendiu, cutremur sau inundatie a dat posibilitatea reconstructiei orasului. Astefel de momente au fost atat de dese incat nu e de mirare ca nu avem constructii prea vechi. De fiecare data insa orasul a continuat sa existe, sa se dezvolte si mai mult, iar asta arata ca exista o forta ce nu va putea fi oprita prin nici o distrugere de mari proportii.
Am astfel increderea ca in timp vom trece peste frustrarile generate de demolarile din perioada comunista si poate chiar peste tipul de dezvoltare de dupa revolutie. Frustarile acestea ne fac sa credem ca de fiecare data e nevoie sa o luam de la zero, tabula rasa pentru orice. Singura solutie pe care o vede majoritatea este demolarea totala a unor zone si reconstruire. E o solutie si probabil ca domnul Corbusier mai are inca destui adepti, dar nu este singura solutie.
Profesionalismul lipseste si asta ne arata de ce dezvoltarea orasului este haotica. Aceeasi lipsa de strategie, fara a incerca sa regasim reperele orasului, ne va face sa continuam inca o buna bucata de timp in acelasi fel. Cand decidem sa demolam trebuie sa avem clar stabilit ce vom pune in loc. Aceste decizii se iau in urma unor analize si studii care se aplica pentru orice investitor, fie el privat sau public. Strategia implica si o continuitate a ideilor de dezvoltare.
Spatiul
O demolare presupune deci o concluzie a unui studiu atent si profesionist. In oricare caz ar trebui analizate si influenta obiectului demolat asupra spatiului urban. Cum se relationeaza la acesta si ce contributie are la generarea unei anumite calitati necesare orasului. E timpul sa depasim gandirea ce se relationeaza doar la un singur obiect, rupt din contextul urban. E cazul sa vedem daca functiunea cladirii este intr-o relatie corecta cu spatiul la care contribuie si daca prin demolare se poate imbunatati sau nu aceasta relatie.
Cum sa cred ca o biserica mutata (deci nu demolata) in anii comunismului, translatata in spatele unor blocuri, mai poate functiona corect, atat din punct de vedere al spatiului propriu cat si din perspectiva participarii la cel urban. Ea mai exista doar ca obiect sau suma a unor materiale de constructie caci spatiul initial este complet diferit. Demolarea poate fi astfel realizata doar printr-o mutare a obiectului, practic spatiul urban fiind cel demolat. Trebuie astfel sa ne punem intrebarea daca este vorba de o salvare sau, ca in cazul pastrarii doar a fatadelor, de o solutie de compromis ce nu are nici o sustenabilitate.
O cladire nu este reprezentata de un zid ci de spatiul pe care il defineste, atat interior cat si exterior. Materialele din care este alcatuita cladirea nu reprezinta arhitectura sa. Trebuie inteles faptul ca scopul existentei unei cladiri este acela de a genera un spatiu folosit de oameni. Locuitorul orasului este cel care foloseste aceste spatii, o camera, o strada, o piata etc. Folosim spatiul si nu carcasa deci ar trebui sa ne preocupam mai mult de modul in care vrem sa utilizam acest ceva.
Demolarea presupune imbunatatire
Actiunea de a demola are in principiu scopul de a pregati un spatiu pentru o imbunatatire. Practica ne spune ca nu se reuseste intotdeauna, dar vinovat este faptuitorul. Proiectantul este cel care remodeleaza spatiul si profesionalismul sau ne poate fi garantat doar de modul in care vom utiliza viitorul spatiu. Cum utilizam orasul si imbunatatirea acestui proces ar trebui sa fie scopul pentru care se poate produce o eventuala demolare.
Abuzurile din realitatea bucuresteana nu au nici o legatura cu arhitectura si urbanismul. La fel nu este cazul sa uram materialele folosite pentru cladirile noi. Sticla, metalul si betonul (cele mai des pomenite) nu sunt vinovate pentru inabilitatile arhitectilor si urbanistilor. Pana la urma tot Corbusier ne zice cam ce ar trebui sa fie: joc savant, corect si magnific, volume, lumina si umbra. Un spatiu.
