… m-am dus şi eu la Gaudeamus; ştiţi – tîrgul de carte. Mai bine-i ziceau talciocul de carte, după mine; n-am văzut un haos mai mare nici în dosul Oborului, unde se vinde orice pe trotuar.
O mie de edituri înghesuite în Pavilionul Central de la expoziţie; asta pentru că, din calicie, nu s-au luat cîteva paviloane laterale mari, ca la Bookfest, unde toată lumea şedea lejer. Da’ mă rog – la Bookfest intrarea era gratis, da’ la Gaudeamus pe bani: 4 lei de căciulă.
Nu; nu mi-a plăcut la Gaudeamus; dar nu ţine doar de organizare.
Ţine mai mult de oferta editurilor – şi e cazul să recunoaştem asta. Mi-e silă de ce publică măreţii noştri editori – am mai spus.
În afară de două cărticele colorate – pe care le-am luat ca să nu se socoată fii-mea nedreptăţită c-am tîrît-o în balamulcul de la tîrg, am cumpărat doar ultima carte scoasă de Cartianu din seria aia cu Revoluţia; pe altceva nu am socotit că merită să dau banii.
Oameni buni, şi era un haos, şi o mizerie, şi o hărmălaie! Douăzeci de edituri lansau douăzeci şi cinci de cărţulii în acelaşi timp; se îngrămădeau să vorbească o sută de poieţi, istorici, oameni dă carte în general – toţi lăudînd nişte cărţi pe care nici ei, pe vremea cînd mai citeau, nu le-ar fi citit. Pe post de motivational speaker and shit erau actori eşuaţi, filosofi unsuroşi, politicieni tămîiaţi; n-aveai pe unde să scoţi cămaşa – pe oriunde ai fi luat-o, călcai pe labe vreun om dă cultură.
Aşa că am ieşit din iarmarocul literar-artistic şi m-am dus acasă; bine-nţeles că, înainte să părăsesc zona, am vizitat tîrgul de afumături; că aşa e la noi – orice am organiza, trebuie să vindem şi slănină în faţa porţii.
Fireşte c-am lăsat în buzunarele sibienilor mai mult decît în cele ale scriitorilor; dar asta ţine şi de nesimţirea cu care vînd oamenii ăştia slănina, caşul şi cîrnaţii.
Am din ce în ce mai puţină încredere în vînzătorii ăştia ambulanţi. Zic că fac prăjituri tradiţionale – dar pe unele găseşti eticheta cu ‘fabricat în Bulgaria’. Zic că fac acasă slănină – dar nu găseşti două bucăţi cu acelaşi gust la acelaşi vînzător. Cumpără dulciuri din Ungaria – mai ieftine decît la noi – şi ni le vînd de trei-patru ori mai scump. Am găsit ciocolată ardelenească de casă manufacturată în judeţul Giurgiu.
În fine; nu ştiu – propun ca la anul să-ntoarcă pastrama pe frigare Liiceanu şi să lanseze maramureşenii cărţile alea cu coperţi lucitoare.
Poate-o fi mai bine aşa.
