Am mai vorbit si in alt articol despre modul in care modificam orasul si cum reusim sa-l facem sa functioneze intr-un anumit mod. Discutia era axata mai ales pe modul in care configuram spatiul, caci pana la urma toate elementele construite genereaza spatiul in care traim. In orice astfel de “dezbatere ” despre cum schimbam orasul intotdeauna apare clar si hotarat ideea ca arhitectii si urbanistii sunt vinovati pentru modul in care s-a dezvoltat orasul. Lasam totusi la o parte influentele politicului in luarea deciziei. Cand spun vinovati se intelege automat ca Bucuresti “nu e ce ar trebui sa fie” si, poate cea mai stupida exprimare, “lucrurile merg intr-o directie gresita”.
Pentru ca imi place sa vorbesc despre lucruri practice am ales sa fac o mica analiza despre evolutia unui bloc. Este un exemplu bun pentru modul in care influentam imaginea orasului, participantii la aceasta dezvoltare fiind administratia, proiectantii si locuitorii orasului.
Arhitectura de inceput a blocului
Orice constructie apare in urma unui proiect, iar imaginea pe care o percepem este cea generata de arhitect. El este cel care are ideea. Presupunem, ca in orice caz, ca ideea initiala este modificata pana se ajunge la constructia pe care o vedem in oras (modificari impuse de beneficiar, ingineri, regulamente etc). Iata cum arata blocul nostru in anii 60, la scurt timp dupa ce a fost finalizata contructia.
Imaginea din anii 60, sursa foto Orasul lui Bucur, ne prezinta spatiul public si blocul, rezultate ale ideilor arhitectului. Blocul se afla pe soseaua Stefan cel Mare, in apropiere de intersectia cu Calea Mosilor. Constructia face parte dintr-un ansamblu de locuinte colective, ansamblu realizat in aceasta perioada pe o mare parte a traseului soselei Stefan cel Mare. Arhitectura este cea care se practica in intreaga lume in aceea perioada. Putem spune ca eram inca in legatura cu tendintele arhitecturale globale.
Imaginea din 1971, sursa foto arhiva Willy Pragher, ne arata evolutia spatiului si a blocului. se pastreaza inca acel concept arhitectural, singura diferenta fiind ca vegetatia a crescut. Orizontalele care marcheaza fiecare nivel sunt inca vizibile si contrasteaza puternic cu volumul retras. Practic imaginea ne prezinta un joc al liniilor albe (balustradele pline ale balcoanelor) pe un fundal generat de volumul paralelipipedic umbrit de consola balcoanelor.
Intreaga zona este modificata odata cu largirea soselei Stefan cel Mare si constructia noului pasaj Bucur Obor. In acelasi timp se sistematizeaza si Calea Mosilor si soseaua Colentina aparand bulevardele-canion. Imaginea din 1979, sursa foto arhiva domnului Vartanian, ne arata noul spatiu creat, iar pe fundal se vede blocul nostru. Arhitectura ramane neschimbata semn ca atat administratia cat si noii proprietari inca respectau ideea initiala.
Arhitectura blocului nu este extraordinara, dar este in “tendintele perioadei” in care a fost realizata constructia. Avem pana la urma un paralelipiped in care sunt modificate fatadele. E doar o arhitectura in doua dimensiuni, proiectul rezumandu-se la decorarea unor suprafete plane ce genereaza volumul. Aceasta este o solutie in cazurile in care se construieste mult. Un volum simplu care este modelat doar la fatada, in functie de bugetul alocat. Acelasi lucru se intampla in toate cazurile in care se construiesc cartiere intregi, tendinta fiind de uniformizare si standardizare pentru reducerea costurilor. Cu cat este volumul creat mai simplu, cu atat scad si costurile.
Blocul meu, apartamentul meu, spatiul meu…doar al meu
Urmeaza o noua perioada in evolutia blocului analizat. Se face trecerea catre proprietatea privata. Fiecare proprietar de apartament are o viziune proprie a spatiului sau si asta nu le include pe cele comune. Spatiul comun este al tuturor si al nimanui, deci nu merita investitii directe.
Imaginea ne prezinta blocul nostru asa cum arata el in urma modificarilor aduse de proprietari (sursa foto Google Street View). Fiecare face ce vrea pentru ca proprietate privata este sfanta. Nu conteaza decat ce vreau eu. Regulile nu mai exista caci nu se aplica. E momentul in care arhitectura initiala a blocului dispare complet. Practic este un alt bloc care se apropie de acel paralelipiped simplu. Volumul se simplifica pentru ca dispar acele balcoane in consola cu balustradele ce creau ritmul orizontal.
Proprietarul privat nu poate ajunge peste noapte la intelegerea conceptului de proprietate. Totul se reduce deocamdata la drepturi. Obligatiile ce deriva din detinerea unei proprietati sunt total inexistente. Exagerand, cred ca pot spune ca aceasta combinatie intre neintelegerea conceptului de proprietar si inactivitatea corecta a administratiei ce are obligatia de a defini legi si urmari implementarea si respectarea lor este fatala arhitecturi si spatiului bucurestean. Imaginea de ghetou este realizata de fiecare proprietar in parte, indiferent de gradul de educatie sau civilizatie.
Educatia vietii urbane
E nevoie de timp pentru a intelege si accepta modul in care se desfasoara viata in oras. O simpla hartie care atesta ca esti proprietar nu garanteaza faptul ca stii cum sa folosesti obiectul respectiv. In momentul in care cumperi o proprietate trebuie sa te informezi si care sunt obligatiile directe. Cladirile orasului sunt imaginea modului in care intelegem dreptul la proprietate. Mentalitatea inca neschimbata ne face pe toti sa nu intelegem ca viata in locuintele colective inseamna si intretinerea spatiilor comune. Fatadele, instalatiile, liftul sau terasa blocului sunt elemente care trebuie intretinute si pastrate, iar pentru asta este nevoie de investitii permanente.
Privind evolutia timp de aproape 50 de ani a acestui bloc putem vedea disparitia incet, dar sigur, a oricarei urme de arhitectura. Blocul se transforma intr-o cutie in care se locuieste. Mai corect spus “se exista”. Modificarile acestea au fost aduse de proprietari, ei fiind cei care si-au creat aceasta imagine. Aceasta metoda de a modifica arhitectura se poate vedea in tot orasul, din centru si pana la periferie. In general suntem oripilati cand se modifica in acelasi fel un monument istoric, dar nu avem nici o problema sa ne inchidem balconul. E doar o chestie personala, apartamentul meu pe care sunt proprietar.
Cand vedem o cladire veche in paragina suntem nemultumiti ca “nu se face ceva”, dar ajungem acasa, in blocul pe care nu l-am mai zugravit de 30 de ani. Asociatia de proprietari este si o forma de organizare care inseamna si intelegerea modului in care trebuie sa ne ocupam de proprietate. Legile exista, dar nu intereseaza pe nimeni ca e nevoie de autorizatie de constructie pentru modificarea unei fatade. Nu ne place orasul, dar noi l-am modificat constant, generand imaginea de astazi.
Finalul unei modificari
Daca administratia a construit initial blocul, atunci tot statul trebuie sa aiba ultimul cuvant. Reabilitarea termica a locuintelor colective este modul in care statul a preluat si dezvoltat modul de gandire al proprietarului fara obligatii.
Iata imaginea de astazi a acestui bloc. Statul a reabilitat cladirea. Din punct de vedere termic. Statul reuseste astfel finalizarea acelor modificari individuale. Din banii tuturor celor care platesc impozite se intervine pe prorietatea privata a unora, in beneficiul strict si direct al celor care nu isi asuma obligatiile de proprietar. Majoritatea decide si in acest caz si asta nu pare sa deranjeze pe nimeni. Totul este sa stai la bloc si administratorul se depuna o cerere. Atat.
Din punct de vedere al spatiului urban beneficiul este zero. Imaginea generata de interventia statului nu este in beneficiul comun. Faceti o plimbare in zona si vedeti cum se prezinta spatiul. Arhitectura este data uitarii. Aceea imagine de inceput a fost complet modificata. Ideea initiala a arhitecturii acestui bloc facea parte dintr-o anumita gandire si un program, lucruri urmarite in intregul ansamblu realizat. Astazi avem doar cutii, constructii care au fost modificate initial de proprietari si apoi de stat, acesta girand practic modificarile anterioare. Aceste interventii nu modifica fundamental modul de locuire, spatiile in care traim.
In loc sa gandim printr-o strategie situatia locuirii colective din Bucuresti, preferam sa dam o spoiala pe intreg orasul. Acum nu o sa mai arate totul gri pentru ca a venit statul sa vopseasca in locul proprietarilor. Acum o sa arate ca o sorcova.
PS: Va rog sa nu incercati sa ma cautati in acest bloc. Nu locuiesc acolo si nu pot raspunde la interfon. Constructia aceasta este doar un exemplu general pentru modificarea in timp a unei locuinte colective.
