„Sa ne iubim Tara asa cum este si sa ne luptam sa devina asa cum ar trebui sa fie.”Monarhie. Razboi. Comunizare. Abdicare. Sansa ratata. Retrocedare. 90 de ani, etc.
…sunt cuvinte care se leaga inevitabil de personalitatea istorica reprezentata de Suveranul Romaniei. La 90 de ani de viata si 64 de la abdicarea chestionabila, consider ca o retrospectiva-fulger a vietii Regelui este utila. Fapte stiute, ilustrate corespunzator. Partea a 2-a a articolului cuprinde insa si o abordare mai incomoda. Cat de impusa a fost abdicarea si cat din adevarul istoric este cunoscut astazi? –>
Regele Mihai I i-a succedat la Tron bunicului sau, Regele Ferdinand I, dupa ce Principele Carol, tatal sau, renuntase la drepturile dinastice. In 1927, micul monarh este pozat alaturi de mama sa, Regina Elena, in Dealul Patriarhiei, mergand la ceremonia de incoronare. Alaturi i-au fost Patriarhul Miron Cristea si unchiul sau, Principele Nicolae, ambii Inalti Regenti.
In 1930, Carol se intoarce, isi detroneaza fiul si devine Carol al II-lea. Mihai primeste titlul de Mare Voevod de Alba-Iulia. In imagine, Regele si Principele Mostenitor la sarbatorirea Pastelui – anii ’30.
In 1940, Mihai ajunge iarasi Rege, sub autoritatea Generalului Antonescu. Acesta a permis intoarcerea Reginei-Mama Elena in tara. Reunita cu fiul ei, Regina il insotea, fiindu-i si consilier. Iata-i aici la Sinaia, pe drumul care duce spre Domeniul Peles.
In 1941, Romania intra in razboi de partea Axei. Regele este fotografiat alaturi de ofiteri germani, in Carpati.
Alaturi de Antonescu, devenit Maresal, participa la paradele militare, cum este si cazul celei de 10 Mai 1943, pe Soseaua Jianu din Bucuresti (actual bd. Aviatorilor).
Regele in 1945, dupa capitularea Germaniei naziste si sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, finalizat dezastruos pentru Romania.
Regele se afiseaza alaturi de noile autoritati pro-comuniste, cum este cazul unei receptii din 1946, cand a stat langa prim-ministrul Petru Groza.
Conferinta Blocului Partidelor Democrate (alianta construita in jurul Partidului Comunist din Romania) de la Sala Dalles (1946) – portretul Regelui este vizibil in spatele prezidiului, de unde vorbeste viitorul lider comunist Gheorghiu-Dej, flancat de Petru Groza (dr.) si Teohari Georgescu si Lucretiu Patrascanu (st.). La scurt timp, pe 30 decembrie 1947, Regele abdica, la presiunile comunistilor si paraseste tara, devenita Republica Populara Romana, pe 3 ianuarie 1948.
In exil, Regele a dus un trai relativ modest. Fotografia de mai sus din 1957 (arhiva LIFE) il infatiseaza pe Rege in Elvetia, langa un avion.
Alaturi de Principesa Ana de Bourbon-Parma, a avut mai multe fiice. Iata Familia Regala la finalul anilor ’50, tot in exil.
In tot timpul exilului, Mihai a transmis anual mesaje romanilor care ascultau pe ascuns Radio Europa Libera, din interiorul Romaniei comuniste.
Revenit in tara dupa „Revolutia” din 1989, Regele a intalnit ostilitatea noilor autoritati „democratice”, dar si simpatia oamenilor. In 1997 isi redobandeste cetatenia. Militeaza apoi cu succes pentru intrarea Romaniei in NATO si UE.
Cand lucrurile s-au mai asezat, Majestatea Sa a inceput sau continuat, dupa caz, dialogul normal cu Presedintii post-decembristi: Iliescu, Constantinescu, Basescu. Iata-i impreuna la Vatican in 2005, la inmormantarea Papei Ioan Paul al II-lea.
Si cu actualul Presedinte al Republicii s-a inteles bine, pana recent. Principele Radu, sotul Principesei Margareta (cea mai mare din fiicele Regelui) este ofiter in Armata Romana.
Regele a sustinut jurnalistii rapiti in Irak in 2005, rapire care s-a dovedit a fi o cacealma, ulterior.
In prezent, monarhul se bucura de respectul multora dintre romani, mai ales al celor care ii stiu rolul – deloc minor – jucat in istoria noastra.
Acestea sunt faptele cunoscute. Desigur, Mihai I ramane o personalitate marcanta a secolului 20, in general, o figura tragica, prin prisma destinului sau: un Rege tanar ramas, in circumstante neclare, fara tara, dar care a supravietuit tuturor inamicilor sai, iar la 90 de ani se adreseaza Parlamentului tarii care si dupa caderea comunismului l-a respins.
90 de ani de viata, 64 de ani de mister. De ce mister? Pentru ca punctul critic al destinului Regelui este si punctul critic al intreruperii constitutionalismului in Romania. La 30 decembrie 1947, a fost intrerupt, abrupt si inexplicabil, un sistem care se statornicise in Romania de peste 80 de ani si crease institutii functionale, cu posibilitati reale de perfectionare in interesul romanilor.
Pentru a i se stabili exact rolul in istorie – oricum unul important, Regele ar trebui sa clarifice anumite aspecte, cel mai controversat fiind, evident, abdicarea. Conform unor surse studiate de istorici, s-ar parea ca monarhul ar fi inceput sa adune fonduri inca dinainte de caderea lui Antonescu, in eventualitatea unei emigrari/abdicari. Acest fapt a fost confirmat de vicepremierul Mihai Antonescu la procesul Maresalului, de dupa razboi.
Este o opinie in general admisa ca Regele a fost fortat sa semneze actul de abdicare de catre Petru Groza si Gheorghiu-Dej, sub amenintarea uciderii a 1000 de studenti arestati. Este varianta Majestatii Sale si aproape unica promovata de mass-media, manuale scolare si carti de istorie specializate. Totusi, pentru a vedea corect faptele, ar fi necesaree si versiunile celorlalti participanti la eveniment, din care avem doar fragmente neoficiale.
Arhivele URSS sustin ca abdicarea ar fi venit in urma unei negocieri intre Rege si comunistii. Groza (foto sus) ar fi oferit un „ajutor financiar generos” dupa plecarea lui Mihai din tara, fapt sustinut si de Gheorghiu-Dej, care ar fi plusat cu virarea in contul Regelui a veniturilor aduse de proprietatile Coroanei, in continuare. Comunistii au mintit.
Exista inventare care mentioneaza ca in noiembrie 1947, cand Regele a mers la Londra la nunta Principesei Elisabeta (actuala Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii), tablouri din colectia Coroanei ar fi fost scoase din tara. Dupa 1948, acestea ar fi fost vandute colectionarilor particulari, pentru a obtine bani in exil. Nu este vorba nicidecum de „vagoanele cu bogatii” pe care comunistii sustineau ca le-ar fi luat Regele cu el.
Ne intoarcem in 2011. Discursul Regelui ar trebui, pe langa mesajul de speranta si sustinere pentru romani, sa contina si raspunsuri la urmatoarele intrebari:
1. Au existat negocieri pentru o abdicare amiabila? Cand au inceput ele?
2. Ce bunuri ale Coroanei au fost scoase din tara inainte sau dupa decembrie 1947? Care a fost fluxul in inventar?
3. De ce abdicarea a fost denuntata abia in martie 1948 in SUA si nu imediat, pe 4 ianuarie 1948? Ce s-a intamplat in acest rastimp? Exista documente care sustin ca ar fi avut loc negocieri cu comunistii pentru recuperarea unor proprietati ramase in tara.
4. De ce, intre ianuarie-martie 1948, si-a luat titlul de Principe de Hohenzollern (titlu retras Casei Regale Romane in Primul Razboi Mondial de Kaiserul Germaniei), recunoscand astfel, implicit, abdicarea?
5. De ce, incepand cu martie 1948, s-a titrat din nou Rege al Romaniei? Ce a determinat schimbarea de atitudine?
6. De ce nu a fost vectorul principal al exilului romanesc in anii comunismului, preferand o abordare mai tacuta? De ce vocea lui nu s-a auzit mai puternic in cancelariile occidentale? In Romania, grupurile de partizani au luptat din greu pentru Regatul Romaniei.
7. Care au fost conditiile intoarcerii definitive in Romania dupa 1989?
8. De ce nu a sustinut inca din anii ’90 reinstaurarea monarhiei, alaturi de liderii taranisti?
9. Care au fost conditiile retrocedarii unora dintre domeniile sale?
Bonus – o intrebare pentru autoritati:
10. De ce Arhivele Nationale, serviciile secrete si orice alte organe abilitate ale Statului nu scot la lumina toate documentele din perioada 1940-1948, care ar clarifica situatia, sau macar ar duce lucrurile pe un fagas corect?
Cateva puncte merita evidentiate, dupa acest „interogatoriu”:
– Pana in 1991, Republica a fost ilegitima in Romania, intrucat abdicarea din 1947 nu a respectat Constitutia regala in vigoare la acea data, iar Republica s-a proclamat fraudulos. Implicit, Constitutiile din 1948, 1952, 1965 (modificata in 1976) se bazau pe un act lovit de nulitate, asadar o temelie invalida.
– Constitutia republicana din 1991, aprobata de romani prin referendum democratic, abroga in mod expres Constitutia Republicii Socialiste Romania din 1965, cu modificarile ulterioare. Asadar, s-a pornit de la zero. Chiar daca Republica a fost servita „la pachet” prin tertipurile lui Iliescu si Iorgovan, ea a fost acceptata atunci de romani, fara alte optiuni.
– Reconfirmarea Republicii in Romania a venit in 2003, cand a fost aprobata tot democratic Constitutia in forma ei modificata. Asadar, Republica este legitima in prezent din punct de vedere constitutional, insa ilegitima din punct de vedere moral.
Da, niciodata nu s-a pus real problema reinstaurarii monarhiei, deoarece nu a existat si nu exista vointa politica, dar nici vointa civica si, din pacate, nici vointa expresa a Casei Regale, care nu a avut vizibil astfel de demersuri, desi ar fi fost indreptatita. Nu toti romanii vor Republica parlamentara sau prezidentiala, pana acum, din pacate, singurele alternative luate in considerare pentru o eventuala revizuire a Constitutiei.
Nu este condamnabil ca, tanar fiind, sa incerci sa-ti asiguri un trai decent si sa ai siguranta zilei de maine. Cati nu si-ar fi negociat, in conditiile date, o plecare linistita, in schimbul unei vieti netulburate de comunisti? Regele, avand 26 de ani in 1947, avea toata viata inainte, iar a opune rezistenta in fata abdicarii ar fi insemnat complicarea nedorita a situatiei, si asa tensionata. Bulgaria era deja Republica Populara (cu Printul Regent Kiril ucis de comunisti si Tarul Simeon al II-lea bebelus exilat), Ungaria la fel (cu Regentul Miklos Horthy invins), iar Ucraina si Basarabia erau deja in URSS. Optiunile erau cvasi inexistente, iar presupusa oferta a comunistilor – salvatoare, oricat de egoist ar suna, fiind vorba de Rege.
Cati stiu ca exista o teorie conform careia Gheorghiu-Dej nu ar fi dorit realmente plecarea Regelui? Conform unor discutii private din anii ’50, Dej ar fi vazut o Romanie socialista, dar cu un Rege-marioneta – un stat-hibrid, cam cum este azi Suedia: monarhie cu guvern socialist, nationalizare, colectivizare, etc, insa cu un Rege deplin. In opinia lui Dej, Regele ar fi fost garantul suveranitatii nationale si o piedica in calea sovietizarii imediate a tarii. Desigur, aceasta opinie nu poate fi probata si ramane doar la rangul de legenda pe care o folosesc sa-mi colorez articolul.
Am tinut sa expun toate aceste lucruri deoarece, pana acum ceva timp, si eu eram un avocat inflacarat al ideii conform careia Republica este ilegala, iar Regele Mihai continua sa fie adevaratul sef al Statului. Din nefericire, logica dreptului constitutional mi-a infirmat aceasta credinta. Sustin in continuare ca monarhia este un sistem care ar putea functiona in Romania, deoarece, istoric vorbind, a reprezentat perioada cea mai fasta a parcursului acestui popor.
Ultima data cand Regele s-a adresat Parlamentului a fost in 1946, pentru a transmite Mesajul Tronului la deschiderea sesiunii. Tocmai fusese format Guvernul rezultat in urma fraudarii de catre comunisti a alegerilor din 1946. Monarhul este inconjurat de personaje precum Premierul Petru Groza sau Ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, dar si de politicieni consacrati precum Gheorghe Tatarescu.
Ca multi altii, voi urmari cu atentie discursul din 2011 al Regelui Mihai I si, desi sunt sigur ca nu va clarifica nebuloasa abdicarii fortate, sunt convins ca va contine niste idei esentiale pentru actualitatea romaneasca si pentru viitorul acestei natiuni.
Am evitat sa scriu un articol elogios gretos de tipul „La multi ani, Sire! Dumnezeu sa va aiba-n paza! Traiasca Regele!”. Nu inseamna ca respectul meu pentru Majestatea Sa se diminueaza, doar ca, spre deosebire de generatiile in varsta, educate prin prisma ideii „Regele – unsul lui Dumnezeu”, generatiile mai tinere nu sunt crescute sa creada ca Regele este o metapersoana. Pentru fapte, se cer raspunsuri si justificari. Regele este tot om, si el poate gresi. In rest, ii recunosc Suveranului toate meritele istorice si contemporane, chiar daca nu sunt adeptul imaginii idilice si romantice pe care presa o zugraveste despre perioada monarhiei in general si cea interbelica in special. Intotdeauna, epocile trecute fascineaza mult mai mult decat prezentul, iar aspectele negative tind sa se estompeze, in favoarea celor pozitive.
