Dupa articolul amplu in care am trecut in revista viata Regelui Mihai I si am compus un „interogatoriu” vizand anumite zone neclare din biografia Majestatii Sale, as vrea sa-mi exprim un punct de vedere cu privire la discursul de ieri din plenul Parlamentului Romaniei. –>
Fara indoiala, am asistat la un moment istoric unic, in care Regele a cuvantat dupa 64 de ani iarasi in Parlamentul tarii sale, astazi o Republica in tranzitie nesfarsita, cu mult sub nivelul Regatului de odinioara. Da, au fost pe 25 octombrie 2011 momente de mandrie, demnitate si noblete. Simplul fapt al prezentei unui urmas al lui Carol I in Parlament e un eveniment rarisim, care merita toata atentia presei nationale si internationale.
Detasandu-ma de solemnitatea ocaziei, ma voi concentra punctual pe textul propriu-zis al discursului [textul integral, aici]. Acest discurs a fost numit „istoric”, „epocal”, „exceptional”, „extraordinar”, ba chiar „cel mai bun discurs rostit in Parlament vreodata”. Desigur, emotia momentului a determinat acest sir de laude, insa opinia mea nu este chiar in aceasta directie.
Personal, consider ca discursul – subliniez, textul in sine – este unul normal, fara a epata sau a impresiona excesiv. Nu mi s-a parut un text neaparat istoric, ci unul realist, ancorat in Romania actuala. Nu a fost nici cel mai bun discurs pe care l-am auzit, dar nicidecum cel mai slab.
Cu toate acestea, am avut senzatia neplacuta a unui „remix”, deoarece au fost incluse, pe alocuri, parti din discursuri anterioare ale Majestatii Sale. Un exemplu este partea cu „Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.”. Este foarte asemanatoare cu o fraza similara din Mesajul de Anul Nou 2011.
Mergand mai departe, partea cu „Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!” – acesta este un fragment utilizat cu aceeasi ocazie mentionata mai sus. Este repetabil, este utila reiterarea lui, insa din nefericire, Republica Romania are institutii viciate, iar multi romani nu au cum sa rezoneze cu aceste cuvinte, dupa ce au fost umiliti ani la rand de autoritati.
Cum scrie foarte documentat pe spunesitu.ro, Regele Mihai se mentine in dominanta discursurilor sale, din 1948 incoace. Marturisesc ca ma asteptam in 2011 la un mesaj un pic mai aplicat, mai degraba decat la o recapitulare si o mentinere a limbajului cu care ne-am obisnuit. Cred, totusi, ca s-ar fi incalcat protocolul regal si conduita caracteristica, daca ar fi existat anumite accente in discurs.
Foarte dezamagitor mi s-a parut insa finalul discursului – „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.” – care pe langa faptul ca suna ca o replica dintr-un film prost de la Bollywood, pare ca „plagiaza” o zicala veche a amerindienilor, gasita cu usurinta pe Internet:
it was not given to you by your parents,
it was loaned to you by your children.
We do not inherit the Earth from our Ancestors,
we borrow it from our Children.
In acest caz, privind iarasi discursul per ansamblu, constat ca nu a raspuns asteptarilor mele. Mai mult, imi permit sa am banuiala ca nu a fost redactat integral de Majestatea Sa. Limbajul Regelui, are, prin prisma varstei si a epocii pe care o reprezinta, o tenta invechita, in sensul bun. Discursul din 2011, in linia celor de dupa 2000, utilizeaza cu preponderenta un limbaj contemporan. Mai mult, figurile de stil nu caracterizeaza neaparat retorica lui Mihai I – un taciturn inca de mic – care prefera mai degraba sa spuna lucrurilor pe nume.
Facand retrospectiva discursurilor din exil si a celor din anii ’90 ale Regelui, cred ca sunt net superioare celui din 25 octombrie 2011, tocmai pentru ca am convingerea ca a existat, in cazul primelor, o implicare mult mai mare a Majestatii Sale in redactarea lor. Comparatia o puteti face si singuri.
In fine, trebuie sa spun ca mare parte din discurs mi se pare tipica Principelui Radu, care sunt sigur ca a fost int-o oarecare masura coautor. Principele, prin faptul ca este actor de meserie, are darul oratoriei, se exprima foarte bine si de obicei da solemnitate oricaror cuvinte rostite.
Fragmentul meu favorit din discurs, cu care rezonez 100%:
„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.”
Cam atat am avut de zis despre textul discursului Regelui. Este o opinie pe care mi-o asum si care poate fi combatuta. In incheiere, voi mentiona punctual ce m-a deranjat la festivitatile de la Parlament si la gala de la Opera Romana din 25 octombrie 2011:
– Doamnele parlamentar si alte angajate ale Parlamentului, republicane convinse, nu au auzit ca, la asemenea nivel, protocolul international cere o cat de mica reverenta in fata Regelui & co. Nu s-a intamplat asa ceva. Unii dintre barbati au inclinat, totusi, capul.
– Culita Tarata, parlamentar distins, a intrat in sala de plen cand Regele era la tribuna si, mergand cu mana in buzunar, a trecut pe langa Prezidiu, a traversat de-a crumezis sala si s-a oprit la locul lui, in centrul ei. Sublim.
– Banca invitatilor: Ion Iliescu langa principele Radu si Principesa Margaareta – un tablou tipic romanesc. Vina e de ambele parti.
– Valeriu Zgonea (PSD) si Mircea Geoana (PSD) pareau ca nu se mai satura sa-l atinga pe Rege si sa-l traga de maneca, incalcand iarasi protocolul, dar si bunul simt.
– A lipsit Patriarhul Daniel. Stiuta fiind legatura stransa intre Biserica si Familia Regala, gestul lui Daniel este fara scuza, intrucat se gasea la 5 minute de Casa Poporului, in Dealul Patriarhiei. Reamintesc ca Patriarhul are relatii cordiale cu Presedintele Republicii.
– Covorul rosu din fata scarilor de la Opera a fost calcat constant de masinile care opreau la intrare sa lase invitatii. Penibil.
– Antena 3, plina de profesionisti, a zbierat cateva zile ca vin zeci de reprezentanti ai caselor regale din lume la eveniment, dar nu a catadicsit sa ii indice – pentru telespectatorii republicani de rand – in momentul sosirii la Opera. Regina Sofia a Spaniei si Tarul Simeon al II-lea al Bulgariei sunt figuri mai cunoscute, dar restul, nu.
– Imnul Regal cantat in finalul concertului de la Opera nu a fost cel intonat de obicei la ocazii festive/oficiale in timpul monarhiei, ci s-a ales varianta din finalul Poemei Romane, mult romantata. Varianta corecta ar fi fost cea intonata de Fanfara Armatei, in ritm de mars.
Voua cum vi s-a parut intreg evenimentul de pe 25 octombrie 2011?
