Acum douăzeci de ani, Bucureştiului i se spunea « oraşul-grădină ». I se spunea aşa fiindcă era privit mai mult sub aspectul periferic, acesta prezentînd adevărata caracteristică pentru ochiul vizitatorului străin. Acum zece ani, i se spunea « Micul Paris » – probabil din cauza străzilor lui înguste, a clădirilor de toate formele şi a familiarităţii exagerate cu care te cuprindea în braţe de cum coborai din tren. Azi, Bucureştiul nu mai e nici « oraşul-grădină », nici « Micul Paris ». În mai puţin de zece ani, acest oraş, care părea de un nestrămutat spirit conservator, s-a lepădat de mantia tradiţiilor şi a făcut un salt pe deasupra Atlanticului… Bucureştiul a devenit « Micul New York ».
În loc de Montmartre, avem un Broadway în miniatură, în loc de grădiniţe cu caişi, avem azi block-house-uri cu cîte zece şi douăsprezece etaje, în loc de sentimentalism romantic, posedăm spiritul practic al sportului şi eleganţei americane.
Ar fi nedrept dac-am atribui începutul epocii de americanizare clădirii specifice a telefoanelor de pe Calea Victoriei. Tendinţa se observase mai demult. Cînd americanii şi-au ridicat palatul lor din piaţa Teatrului Naţional, existau deja la Bucureşti clădiri în stil yankeu. Existau cîteva, printre care se releva aceea a fostei edituri Hertz din Piaţa Senatului. Aceasta şi-a putut păstra cîţiva ani privilegiul de a se numi cea mai înaltă casă din Bucureşti. Pe urmă au răsărit altele şi altele, ca dintr-un spirit febril de întrecere cu cele existente. Azi nu se mai ştie care e cea mai înaltă clădire din Bucureşti. Sau, dacă se ştie, peste o lună nu va mai fi aceea, fiindcă se termină alta alături, care trebuie s-o întreacă măcar cu un etaj.
Două elemente au contribuit totuşi mult la această transformare rapidă a Bucureştiului : nesiguranţa plasării capitalurilor la bănci şi… tîrnăcopul Primăriei. Unul a distrus şi celălalt a construit.
Dar ceea ce e de asemenea interesant de relevat e faptul că şi oamenii s-au schimbat în acelaşi ritm accelerat. Viaţa patriarhală de odinioară a dispărut aproape complet din locuinţele bucureştenilor. Oamenii s-au obişnuit atît de uşor cu camerele suprapuse ale block-house-urilor de parcă s-ar afla de cînd lumea în ele. […]
Iată o stradă comercială, cu clădiri normale – altădată fala Bucureştiului – din care ţîşnesc zgîrie-norii ca nişte catapetesme de biserică. Iată altă stradă în care tîrnăcopul Primăriei n-a pătruns încă şi care, prin contrast, e destul de interesantă astăzi. Şi iată micul Broadway, bulevardul Elisabeta, cartierul spectacolelor cinematografice, în care tronează neonul şi electricitatea. În altă parte vedem inovaţiile serviciului de circulaţie : agentul, în cuşca lui de origine americană, din care dirijează vehiculele prin semnale luminoase. […]
Realitatea ilustrată, 22 septembrie 1937
