Citez aici mesajul transmis redacției B365.ro de Primăria Capitalei:
“In legatura cu desfiinţarea corpurilor C2,C3,C4 şi C5 – ca anexe- la Corpul Principal C1-care se păstrează şi se restaurează – din str. Povernei nr. 1-3, sector 1,Bucuresti, Primaria Capitalei face urmatoarele precizari: S-a emis Certificatul de Urbanism nr. 1081/924179/19.07.2010 şi Autorizaţia de Desfiinţare nr. 436/949953/01.11.2010. Menţionăm că Autorizaţia de Desfiinţare s-a emis în baza tuturor cerinţelor prevăzute în Certificatul de Urbanism menţionat mai sus, în principal cu Avizul Favorabil nr. 983/Z/06.10.2010 emis de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional al (sic) Municipiului Bucureşti – privind desfiinţarea construcţiilor existente menţionate mai sus. Precizăm că Legea nr. 422/18.07.2001, cu modificările şi completările ulterioare – privind protejarea monumentelor istorice, la cap. III- prevede că intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului conform(adica obligatoriu) emis de către MCPN sau după caz de serviciile publice deconcentrate ale acestuia.”
Ce ne spune de fapt acest text?
1. Că avizul de desfiinţare nu a fost emis de Ministerul Culturii, aşa cum s-ar fi cuvenit în cazul desfiinţării unei părţi a unui ansamblu care avea statut de monument istoric în integralitatea lui, ci numai cu avizul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti, celebră pentru ilegalităţile semnate de dumneaei, ilegalităţi care au dus la pierderi ireparabile din patrimoniul istoric al Capitalei. Expresia „sau după caz de serviciile publice deconcentrate ale acestuia” nu-şi are locul aici, în cazul unui monument clasat cuvenindu-se ca avizul să fie eliberat de Minister, nu de alte servicii publice.
2. Că Direcţia cu pricina a încadrat ca anexă un monument de incontestabilă valoare, care contribuia la armonia specială a ansamblului. Această autorizaţie acordată la întâmplare, ducând la ştirbirea unui ansamblu închegat, ne duce cu gândul la explicaţii neplăcute ale acestui gest, explicaţii între care nu-şi au locul nici profesionalismul, nici onorabilitatea.