V-am tot anuntat ca in septembrie pregatim iesirea noastra in strada. Am ajuns astazi la momentul in care putem lansa oficial Plimbarile urbane. Proiectul consta in realizare unor trasee prin Bucuresti, acestea fiind prezentari ale orasului realizate direct in strada. Aceste tururi nu sunt tururi turistice ci prezentari sau consultatii oferite direct in strada. Speranta mea este ca prin aceste prezentari sa reusesc sa arat atat evolutia orasului cat si sa ofer cateva explicatii pentru imaginea urbana actuala, modul in care se construieste in Bucuresti si alte lucruri care tin de urbanism.
In acest moment am pregatit trei trasee, urmand ca pe viitor sa fie adaugate si altele:
Traseu 1. Foisor-Traian: Turul se axeaza pe prezentarea evolutiei orasului in sec 19 si inceputul sec 20. Principale teme vor fi interventiile hausmanniene, tipuri de locuire, parcelare si modul de viata in perioada respectiva.
Traseu 2. Mihai Bravu-Titan: Turul urmareste explicarea modului in care a evoluat locuirea in oras, in special la periferie, pornind de la locuirea individuala din interbelic si pana la locuirea colectiva a anilor 80. Se va discuta despre ansamblurile de locuinte colective, anii 50, 60, 70 si 80, viata in cartier si modul in care percepem astazi spatiul urban „de cartier”.
Traseu 3. Unirii-Mihai Voda: Turul se axeaza pe prezentarea evolutiei zonei centrale afectate de demolarile pentru noul centru civic. Ideea principala este intelegerea modului in care s-a dezvoltat zona (evolutia zonei, urbanismul anilor 80, spatiile din spatele blocului si posibilitati de dezvoltare actuale).
Cum se vor desfasura Plimbarile urbane? Fiecare eveniment se desfasoara in general la sfarsit de saptamana. In fiecare miercuri vom anunta care traseu il parcurgem la sfarsitul saptamanii si asteptam inscrierile prin mesaje pe email sau pe pagina de contact. Plimbarile sunt structurate in acelasi fel: o mica introducere in care va voi povesti ce vom vizita, prin ce zone ne poarta traseul si lucrurile de ordin „administrativ”. Apoi urmeaza parcurgerea traseului, durata unei plimbari fiind de 1 ora jumatate pana la 2 ore. Pe intregul traseu avem pregatite materiale, planuri, schite, poze si explicatii pentru tot ce credem ca trebuie pus in evidenta. Vom face si pauze scurte in care vom discuta mai multe despre anumite detalii din cadrul unor zone. Dupa incheierea plimbarii sunteti invitati la o cafenea. Aici vom putea continua discutia, consultand in continuare materialele pregatite, in acelasi timp incercand sa ne gandim impreuna la solutii de refacere a anumitor zone.
Fiecare plimbare contine cele trei elemente: introducere, plimbarea pe traseu si discutiile la cafenea. Plimbarea urbana pe care o propunem este un mod de a va intelege orasul si o incercare de a va prezenta si cateva notiuni simple de urbanism. Pentru ca sunt sigur ca fiecare are o solutie de dezvoltare a unei zone, vom incerca sa schitam impreuna cateva solutii de principiu. Pentru ca in orice societate normala orice serviciu oferit se plateste, plimbarile urbane au un tarif fix. Pretul include prezentarea si parcurgerea intregului traseu si consumatia la cafenea.
Toate informatiile necesare pentru fiecare traseu vor fi prezentate in anuntul de miercuri. Veti gasi informatii despre modalitatea de inscriere, pretul prezentarii, locul si ora de intalnire. Pentru mai multe informatii despre continutul fiecarui traseu puteti accesa paginile din meniul Plimbari urbane.