Sărăcia din Ferentari stă bine ascunsă faţa de şoselele principale. Ea este despărţită de restul oraşului de străzi prăfuite, nepăsare şi idei preconcepute, ce trasează bariere nete între fâşii de oraş şi mai ales între oameni.
Dacă totuşi eşti curios într-o zi însorită de toamnă să priveşti dincolo de imaginara barieră, ai şanse mari să rămâi surprins. Există atitudinea confortabilă de “salvare” a imaginii sărăciei prin epitetul “pitoresc”, care de cele mai multe ori mascheaza cea mai profundă si intransigentă detaşare şi respingere. Sărăcia e urâtă, feţele ei n-au nevoie niciodată de pomada cuvintelor, iar daca vrei să înţelegi spectacolul pe care ţi-l aşterne în faţă, trebuie să o priveşti cu ochii larg deschişi şi atenţi la detaliu, nu doar cu curiozitatea turistului de weekend.
Întreaga zonă de case a Ferentariului şi străzile sale labirintice, cu nume fabuloase, pare o insulă a cărei existenţă pare improbabilă pentru cei ce se plimbă seara pe străzile centrale ale capitalei. O insulă de soare, sărăcie, dar cu o dorinţă viguroasă de viaţă şi o încăpăţânată orientare spre supravieţuire. La fel ca această insulă mai există multe, şi aici dar şi pe tot cuprinsul ţării. Toate se încăpăţânează să reziste, sfidând şansele (sau mai exact lipsa lor) şi încercând să-şi construiască un colţ de “acasă” din puţinul ce este oferit.
Există case vechi în Ferentari, unele dintre ele, case trainice şi frumoase, zidite la început de secol. Un caz special sunt casele vechi de pe parcele de colţ in care este evidentă vechea funcţiune comercială, astăzi în multe cazuri dispărută.
[slideshow id=2377900603281257006&w=426&h=320]
Majoritatea caselor însă sunt de dimensiuni foarte reduse, foarte probabil construite din paiantă, cu acoperiş în şarpantă, nu rareori mascat de un atic in trepte, către stradă. Locuinţele sunt scunde (cornişa depăşeşte cu foarte puţin cota gardului) zidite fără prea multe mijloace şi cu aspect modest, îmi imaginez că multe nu au nici fundaţii judecând după tasările survenite în timp. Mare parte dintre ele sunt retrase de la stradă şi sunt frecvente locuinţele orientate cu latura scurtă către stradă. Învelitoarea este realizată fie din ţiglă, fie tablă fălţuita, fie, in cazurile celor mai sărace locuinte, este improvizată din carton asfaltat. Toate gospodăriile sunt însă curate si întreţinute în limita posibilităţilor (destul de precare dupa toate aparenţele) – sâmbata la ora prânzului mulţi dintre proprietarii caselor se îngrijeau de lucrări de întreţinere ale casei. Impresionează în primul rand aerul patriarhal al zonei şi hărnicia proprietarilor care dincolo de posibilitaţile materiale reduse se îngrijesc de gospodăriile lor.
Nu cred ca am vazut două porţi identice la case – materialele folosite arată o remarcabilă fantezie a improvizaţiei iar imaginea este una deosebită, la nivelul străzii. Sunt porţi si garduri din fier forjat şi plexiglas, altele din lemn sau din tablă. Toate sunt semi-acoperite de vegetatie şi păstrează uneori mai multe serii de plăcuţe cu numărul casei, de vechimi diferite.
[slideshow id=2377900603281256999&w=426&h=320]
Dintre locuinţele nou construite în zona de case, cele mai multe sunt de o arhitectură discutabilă. Totusi ele reprezintă încă o minoritate – caracterul zonei este în continuare dat de casele mici, ascunse după bolţi de viţă de vie cu garduri proaspăt vopsite în culori tari.
Aerul patriarhal se rupe însă odată ce ajungi în zona de blocuri. Aici săracia capată aspecte dramatice iar oamenii devin mai reticenţi în fata străinilor. Majoritatea blocurilor au regim de înăltime p+4 şi sunt grupate liniar în lungul aleilor perpendiculare pe drumul principal. Distanţele între fronturi nu sunt foarte mari iar viata privată, ascunsă intre bolţi de vită de vie în zona de case, iese la iveală agresiv prin fiecare fereastra deschisă.
Îmi imaginez că spaţiile interioare, oferite de apartamentele din bloc, sunt extrem de înguste şi departe de nevoile unei familii. In orice caz, după ceea ce se poate vedea de la nivelul străzii, proiectul blocurilor a omis câteva aspecte în dotarile sale: multe dintre blocuri nu au o copertină deasupra intrării, nu au fost prevăzute balcoane, nu au fost prevăzute spaţii de depozitare a gunoaielor menajere, închise pe platformele betonate dintre blocuri.
Şi aici inventivitatea locuitorilor a suplinit minusurile din proiectare: au fost improvizate balcoane, au fost improvizate instalaţii de uscat hainele, copertine la intrarea in scări, copertine deasupra geamurilor de bucătarie, jardiniere. Un soi bizar de bovindou a fost improvizat în nenumarate variante ca alternativă la balcon.
[slideshow id=2377900603281257017&w=426&h=320]
La nivelul parterului, intervenţiile au fost cele mai multe : aproape toate geamurile de parter au fost prevăzute de catre locatarii lor cu grilaje metalice. Nu in putine cazuri, extinderi ale blocurilor în zona de spaţiu verde s-au realizat din variate materiale de construcţie. Nu cred că este neapărat vorba de extinderea apartamentelor de la nivelul parterului – extinderile au acces direct din exterior iar spatiul verde ramas în jur joacă rol de curte pentru noua locuinţa.
Suprapunând totuşi toate aceste improvizatii peste zidurile coşcovite ale blocurilor, imaginea este una dezolantă. Este tristeţea unei categorii mari de oameni, ce nu îşi gaseşte rolul si sensul în societatea care, dincolo de a arata cu degetul, nu a oferit prea multe şanse sau soluţii. Oamenii de aici sunt departe de linistea celor care îsi locuiesc în continuare căsutele modeste, dar locuite cu drag. Ei sunt la jumătate de drum, intr-o urbanitate viciată, în faţa căreia majoritatea alege să închidă ochii.
Iar viitorul pare aici etren previzibil şi la fel .
[slideshow id=1585267068862752787&w=426&h=320]
*********
Nota: plimbarea in Ferentari a fost organizata de catre Asociatia “Bucurestiul meu drag” – ghidul excursiei a fost d-l Constantin Dumitru, membru fondator „Bucurestii vechi si noi”. Mai multe poze aici.
