E vremea pentru un nou articol despre Constanta. Am fost recent intr-o „vizita de lucru” in Dobrogea si nu am putut rata ocazia sa ma plimb iarasi pe strazile Constantei, dupa ce in 2009 le-am explorat, le-am admirat din minaretul Moscheei Mari, iar in 2010, am urmat traseul propus de Joe.
Cu dezamagire, am constatat ca acest oras decade din an in an. Pozele si impresiile mele, in articolul acesta. –>
Unde sa mearga tot omul in Constanta? In Centrul Istoric, evident! Zona Peninsulara formeaza o linie de coasta care, pusa corect in evidenta, ar fi si mai spectaculoasa.
De aproape, degradarea isi face incet-incet simtita prezenta, iar amintirea ca este totusi Romania revine brusc.
M-am aventurat pe vechile strazi sa constat care mai e starea constructiilor – dezastruoasa! Cladiri abandonate gata de prabusire, locuite ilegal de minoritari, cladiri de epoca spoite strident si kitschos, shaormerii si rotiserii, mizerie si o decadenta generalizata.
Am coborat pe fosta strada Carol (actual bd. Tomis) inspre Piata Ovidiu, nucleul orasului-port prosper de altadata. Privind inapoi, bifurcatia ofera, ca de obicei, o perspectiva interesanta.
Dupa interventii comuniste si ezitari post-decembriste, Piata Ovidiu arata in prezent mai jalnic ca oricand. Nu are o forma definita, are gauri mari in frontul de cladiri, iar impresia generala de parcare supradimensionata persista – un spatiu public irosit si care are nevoie de o revitalizare urgenta.
Traditionala urcare in minaretul Moscheei „Carol I” (Moscheea Mare) mi-a oferit o perspectiva spre un acoperis care sintetizeaza saracia si mizeria in care se zbate cel mai valoros cartier al Constantei. Somn usor!
Cu toate acestea, privelistea cu iz mediteranean oferita de Biserica Romano-Catolica si imprejurimile inca se mentine. Din nefericire, pentru a obtine un cadru relevant, m-am apropiat mai mult decat a trebuit, deoarece termopanele si izolarile termice in culori stridente ar fi stricat totul.
Totusi, se mai intampla si minuni. Pe strada Arhiepiscopiei, chiar langa Moscheea Mare, o casa aflata in ruina in 2009 (mai ramasese doar „cochilia”) a fost consolidata si reabilitata destul de bine, insa momentan nu este locuita.
In rest, aceleasi strazi inguste cu cladiri specifice si aer pe alocuri oriental…
…dar cu foarte multe imobile abandonate. De exemplu, aceasta vila cu vedere la mare si terasa in spate zace in uitare.
Ici-colo, cate o casa renovata, insa adesea fara niciun respect pentru monumentul de arhitectura. Referitor la cazul din poza de mai sus, pot spune ca e ok. Nu excelent, dar clar se putea mai rau.
O surpriza frumoasa pe care Constanta inca o ofera este cea mai ingusta strada din oras. Denumirea oficiala este stradela Vantului, dupa cum scrie si pe indicatorul din anii ’20-’30. Din nou, privind cum aceasta ulita bordata de case de toate marimile coboara spre mare ma face sa ma gandesc la tari mai sudice.
Am regasit la Constanta – un oras cosmopolit prin definitie – si un pic din Calea Mosilor veche din Bucuresti. Am fost surprins sa descopar un vechi han, bine intretinut, chiar in centrul istoric.
Ruina numita odinioara „Casinoul Comunal” se degradeaza pe an ce trece, devine si mai prafuita, sub ochii nepasatori ai unor autoritati care prefera sa organizeze defilari de moda la Mamaia si alte evenimente mondene, sa inaugureze cluburi si in principiu sa faca orice altceva in afara de a pastra patrimoniul orasului. Cazinoul constantean este cel mai mare edificiu de factura art-nouveau din Romania, o bijuterie arhitectonica de care pana si comunistii au avut mai multa grija.
Comandamentul Operational Naval sau Sediul Amiralitatii, fost Hotel „Carol I”, arata foarte bine in bataia soarelui si avand ca fundal cerul albastru. Este o cladire care contrasteaza frapant cu bietul Cazinou vecin.
Departandu-ma un pic de Peninsula, am explorat si alte strazi din oras. Am descoperit o casa taraneasca batrana, care a supravietuit pana astazi si a capatat termopane.
Pe strada Grivitei, un alt han abandonat zace in paragina. Vorbim de un cartier locuit odinioara de negustorii de langa Piata Grivita, actualmente zona rezidentiala minoritara.
O casa somptuoasa si care iese imediat in evidenta sta parasita. Este sediul unei foste gradinite.
O realizare notabila a erei Gheorghiu-Dej in Constanta: Opera – anii ’50.
La colt de strada, un alt imobil impresioneaza prin inaltime si cupola. Varietatea arhitectonica din Constanta este nesfarsita.
Am pozat si o casa-tip, reprezentativa pentru o mare parte din fondul locativ vechi constantean.
Un stil mai putin intalnit la Constanta – neo-romanesc, dar la fel de impunator ca in orice alta parte a tarii.
O casa banala, dar mica si cocheta. In plus, se remarca acoperisul. Tipic pentru Dobrogea, casele nu se acopera cu tabla (ca la Bucuresti, de exemplu), ci cu olane.
O alta casa frumoasa, dar mai mult decat atat, cu doua vestigii importante: placuta originala a imobilului, cu numele strazii scris in variatiune, dar si placuta interbelica (anii ’30) din email, cu numele oficial al strazii: Mihail Kogalniceanu.
Pe un teren de joaca pustiu, am incercat o ipostaza artistica: silozurile lui Saligny din Portul Constanta, vazute prin deschizatura unui tobogan din era ceausista.
Apropiindu-ma de finalul setului de poze, ii fac cadou lui Hungry Mole: aceasta imagine cu un automobil din anii ’60, de productie sovietica, abandonat.
In final, o mentiune legata de statiunea estivala de lux Mamaia: proportional cu cresterea pretentiilor si a numarului de cluburi, patrimoniul istoric se degradeaza, in frunte cu promenada Cazinoului, odinioara mandria plajei. Datand din anii ’30, aceasta pasarela este deliberat lasata la voia sortii, constituind si un pericol pentru turistii neatenti. In Mamaia avem cel putin 6 obiective istorice majore: resedinta regala, cele 2 geamii (moschei), Cazinoul si pasarela de care am vorbit, precum si Hotelul Rex.
Soarele pare sa apuna de tot la Constanta, o fosta glorie lasata prada nepasarii, indolentei si nesimtirii. Vina este impartita: nu numai autoritatile o poarta, ci si locuitorii. Nu par a-si dori o revitalizare a urbei, preferand sa se complaca, mergand pe trotuarele oribile si acceptand mizeria. Da, la Constanta, trotuarele sunt mai dezastruoase ca la Bucuresti.
Din arhiva personala, am postat pe Facebook o imagine din anii ’50 de pe faleza Cazinoului. Cetatenii tinerei Republici Populare Romine se pozau cu simbolul orasului lor, pe atunci proaspat renovat de detinuti politici, dupa ce fusese devastat in razboi de „blandele” trupe sovietice. Incredibil, societatea romaneasca actuala trateaza Cazinoul si Zona Peninsulara a Constantei cu mai multa ura decat sovieticii.
