Seria articolelor dedicate fostului cartier Uranus – distrus de Ceausescu in anii ’80 – continua! Dupa ce am vazut fotografii in premiera din varful santierului Casei Republicii si am analizat imagini-document din filmul „Angela merge mai departe”, este vremea explorarii zonei din jurul Casei Academiei de pe Calea 13 Septembrie.
Acest palat colosal, odios si inca neterminat trebuia sa adaposteasca biroul tovarasei Academician Doctor Inginer Elena Ceausescu, savant de renume mondial. Constructia s-a ridicat cu un pret enorm: distrugerea unui colt foarte special al cartierului Uranus, cu strazi abrupte, in panta, si siruri neintrerupre de case. Sa pornim, asadar, pe urmele a ceea ce a mai ramas din aceasta zona atat de frumoasa in trecut. –>
Cand spun „maidanul Academiei”, ma refer la terenul neconstruit cuprins intre Calea 13 Septembrie, str. Uranus, Calea Rahovei si bd. Libertatii. Vorbim de un perimetru impanzit de vegetatie care creste necontrolat, un loc bantuit de haite imense de caini fara stapan salbaticiti si populat pe alocuri de corturi ale unei etnii minoritare nomade. In mijlocul acestui maidan troneaza Casa Stiintei si Tehnicii, ce astazi adaposteste niste birouri ale Academiei Romane – o constructie de factura nord-coreeana, la fel de inutila pentru oras ca sora ei mai mare, Casa Republicii.
Pe harta din 1982 a zonei la care ma refer, observam situatia inainte de raderea de pe fata pamantului a celor sapte strazi fantastice: Lazureanu, Minotaurului, Ecoului, Meteorilor, Arionoaiei, Salvatorului si – aproape perpendiculara pe patru dintre ele – str. Ion Taranu.
O vedere de pe str. Uranus, comparatie intre 1980 si 2009. Fotografia de arhiva este luata de la intersectia strazii Uranus (linia de tramvai) cu str. Minotaurului (prima la stanga) si surprinde celebra artera mergand spre Calea Rahovei. In continuare, str. Uranus intersecteaza str. Ion Creanga (prima la dreapta). Dupa Ion Creanga, urmatoarea strada la stanga era Ecoului. Pe fundal, se disting doua cladiri: o casa modesta (punct verde) si un bloc modernist din anii ’30 (punct rosu), ambele situate la intersectia strazii Uranus cu str. Sirenelor.
In ipostaza din 2009, nu mai exista decat cladirile de pe fundal (foto sus). Pe partea dreapta a strazii Uranus, acum cu aliniament modificat, a aparut un bloc masiv, iar pe stanga incepe maidanul Academiei, in locul pitorestilor strazi de altadata.
Trecand de intersectia cu Sirenelor, in dreapta se face o intrare intr-o parcare (foto jos) amenajata la inceputul terenului viran. Nimic mai banal, tentatia este de a trece mai departe, zona fiind oricum pustie si neatragatoare.
Totusi, se impune o privire mai atenta. Gratie lui Popescu, am obtinut o suprapunere a Casei Academiei pe configuratia stradala existenta inainte de anii ’80. Comparand cele doua ipostaze, am concluzionat ca intrarea in parcare este, de fapt, inceputul strazii Salvatorului!
Da, strada Salvatorului inca mai exista! Din nefericire, doar la nivel de paviment – piatra cubica din granit, foarte rezistenta si patinata de timp, specifica orasului vechi. Iata, asadar, o prima comoara ascunsa in praful si balariile lasate in urma de distrugerile ceausiste.
Piatra cubica se mentine aliniata exact cum era pe vremea cand case frumoase bordau aceasta intersectie cu str. Uranus. Nu am idee daca gura de canal este si ea de dinaintea demolarilor sau a aparut ulterior, in conformitate cu noua retea stradala.
Foarte intrigat, am inaintat pe fosta strada. In imaginea de mai sus, o privire inapoi spre Uranus surprinde cele doua imobile de la intersectia cu str. Sirenelor, de care faceam vorbire mai devreme.
Inca un fragment din pavajul original al strazii Salvatorului iese la iveala de sub noroi si pietris.
Deodata, apare o supriza si mai mare: calcanul unui imobil! Pare aproape imposibil ca in pustietatea in care cainii maidanezi urla flamanzi sa existe o casa! Si inca una bine ingrijita.
De la Aventurierul am aflat ca ce am descoperit este de fapt imobilul de pe strada Salvatorului nr. 7. Cel mai probabil, aici au fost cazati muncitori in timpul santierului, asa ca respectiva casa a fost declarata obiectiv nedemolabil, pe o perioada limitata. Mai mult ca sigur ca si aceasta constructie ar fi disparut, daca nu era decembrie 1989. Vila modernista interbelica are termopane si a fost renovata bine, asadar este mai mult ca sigur locuita. In ce scop, nu stiu.
Imprejurimile singurei case supravietuitoare de pe str. Salvatorului sunt la fel de neprietenoase: tufisuri gramada, crescute printre betoanele turnate in anii ’80 pentru a facilita accesul utilajelor. Pe fundal, o veche fabrica de pe strada Sabinelor.
Str. Salvatorului facea legatura intre Calea Rahovei si str. Uranus. O fotografie din 1980 arata capatul dinspre Calea Rahovei al strazii. Fotografia este facuta de pe trotuarul opus, de langa Palatul Bragadiru. Str. Salvatorului incepea drept, dupa care lua o cotitura brusca la stanga, intersecta str. Ion Taranu, apoi urca panta dealului Uranus spre strada cu acelasi nume.
Pe o fotografie actuala a zonei, am marcat fostele strazi – Salvatorului cu galben si Ion Taranu cu verde. Sageata galbena de langa Palatul Bragadiru indica pozitia fotografului. Conform reconstituirii, zidul Casei Stiintei vine exact pe aliniamentul strazii Salvatorului, in timp ce str. Ion Taranu a fost inghitita de odiosul palat ceausist.
Revenind in capatul dinspre Uranus al strazii Salvatorului, se pare ca imobilul supravietuitor de la nr. 7 se afla astazi pe str. Sirenelor, care pe Google Maps a fost prelungita dincolo de str. Uranus, pana inspre Casa Stiintei. Nu stiu daca aceasta este si versiunea oficiala, dat fiind ca pe Bing Maps str. Sirenelor vine normal, doar pana in Uranus.
M-am aventurat mai departe pe maidanul Academiei, mai aproape de palat. Imaginea de mai sus surprinde constructia megalomanica de pe amplasamentul caselor de pe fosta strada Arionoaia. Strada propriu-zisa se afla exact sub zidul fatadei principale al Casei Stiintei.
Din senin, am dat peste un nou fragment de pavaj stradal, mai consistent decat cel de pe str. Salvatorului. Din nou, cuburi masive de granit asezate ordonat.
Gratie planului cadastral vechi, am conchis ca aceasta este strada Meteorilor, urmatoarea in ordine dupa Arionoaia. Si ea facea legatura intre str. Uranus si str. Antim, iar poza de epoca (de la Aventurierul) de mai sus este foarte probabil sa surprinda chiar segmentul acesta. Pe fundal, estompata, se observa silueta tuguiata a cupolei Adunarii Deputatilor din Dealul Patriarhiei, capatul obisnuit de perspectiva al acestor strazi cvasi-paralele.
Concret, avem un segment generos inca pavat riguros cu piatra cubica veche de un secol pe str. Meteorilor. In stanga – sensul spre Antim, in dreapta – sensul spre Uranus. Gardul de pe fundalul pozei din stanga marcheaza aproximativ intersectia strazii Meteorilor cu str. Ion Taranu. Piatra cubica nu are acelasi luciu ca cea de pe Salvatorului, intrucat masinile nu mai circula pe aici de peste 25 de ani. Aceasta este si ultima comoara ascunsa pe maidanul Academiei.
Sa recapitulam: avem un segment inca pavat din fosta str. Salvatorului, la intersectia cu Uranus (galben), imobilul de la nr. 7 de pe str. Salvatorului, inca in picioare (rosu) si un fragment pavat si el din fosta str. Meteorilor (verde). Pe partea maidanului dinspre actualul bd. Libertatii nu se mai gaseste nimic, infrastructura rutiera noua cerand distrugerea totala a celei vechi – asadar, gasim doar iarba si copaci in prezent. Si, desigur, foarte multi caini.
Un cadru dinspre intersectia Uranus-Sabinelor spre zona fostelor strazi in panta surprinde o priveliste dezolanta, un maidan plin de gunoaie, moloz, vegetatie salbatica si caini vagabonzi cu duiumul – asta chiar la cativa pasi de Casa Republicii, zisa si Poporului, actualul sediu al PARLAMENTULUI ROMANIEI, institutie fundamentala a republicii asa-zis democratice actuale, membra a Uniunii Europene!
Evident, acest perimetru necesita o reconfigurare si o revitalizare de urgenta, insa nu exista vointa politica si interes edilitar pentru asa ceva. Demnitarii vin la Parlament in masina, iar turistii straini sunt mai degraba atrasi de Casa Republicii decat de explorarea zonei Uranus, asadar nu e graba. Vegetatia poate creste in liniste, cainii se pot inmulti fara numar si poate o punem si de-o paraseala gen periferia Romei.
Fara a fi arhitect sau urbanist, am totusi o viziune naiva asupra refacerii acestei zone. Nu am pretentii ca propunerea mea sa fie viabila, insa scopul ei este restaurarea pe cat posibil a vechii infrastructuri stradale, desigur in limitele impuse de cea noua, ceausista.
Pe scurt – retrasarea intocmai a strazilor Minotaurului, Ecoului si Meteorilor, dar doar pana in bd. Libertatii – exista spatiu destul pentru asa ceva. Str. Lazureanu – neinclusa in propunere – nu are cum sa fie refacuta, intrucat peste ea trece acum trortuarul Caii 13 Septembrie.
Str. Arionoaiei ar fi deviata doar in zona Casei Academiei, revenind pe traseul initial dupa trecerea de aceasta si ar cobori tot pana in bd. Libertatii.
Str. Salvatorului ar trece iarasi pe langa imobilul supravietuitor si ar veni drept, pe langa zidul Casei Academiei, pana in Calea Rahovei, la Palatul Bragadiru.
Str. Ion Taranu ar fi mutata cu totul, astfel incat sa corespunda actualei alei centrale care duce spre Casa Academiei. Noua strada Ion Taranu ar incepe din Calea 13 Septembrie si ar merge perfect rectiliniu spre palatul Elenei Ceausescu, intersectand perpendicular strazile Minotaurului, Meteorilor, Ecoului si Arionoaiei.
Nu solicit neaparat amplasarea de imobile pe strazile retrasate, pot fi refacute si ca simple alei, imitand pavajul vechi in majoritatea cazurilor si inglobandu-l pe cel inca existent (pe strazile Salvatorului si Minotaurului) in cel nou. Ceva trebuie facut cu imensul spatiu gol din jurul Casei Academiei, un montru pe care orasul nu il poate asimila in tesatura urbana.
Nota Bene: pozele de investigatie facute pe vreme ploioasa sunt din timpul expeditiei intreprinse recent pe maidanul Academiei alaturi de cititori al Rezistentei Urbane (Alinet, abracadabra, rainman, Alin, teoctist) si de colegi de panel (Popescu si armyuser). Multumesc pentru determinare si pentru seriozitate! 🙂
